Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.
'Există temerea ca dacă cineva va face primul pas, toată lumea va urma exemplul', a declarat o sursă din interiorul BCE.
Sursa a precizat că BCE a creat aranjamente speciale swap, sau linii bilaterale de creditare cu România şi Bulgaria, pentru a le asigura că subsidiarele locale ale băncilor elene vor beneficia de finanţare pe perioada actualei crizei. Linii swap similare, care permit băncilor centrale să se împrumute de la BCE pentru a reîmprumuta bani pe piaţa locală, au fost utilizate în perioada crizei financiare din zona euro, dar în mod normal nu au fost anunţate public.
Potrivit FT, băncile elene au active importante în Europa Centrală şi de Est. Dacă aceste active ar fi trecute sub controlul băncilor centrale din ţările respective, capitalul băncilor mamă din Grecia ar fi afectat imediat, ceea ce ar putea da o lovitura fatală sistemului financiar elen.
De asemenea, FT informează că BCE monitorizează situaţia prim teleconferinţe zilnice cu toate ţările unde băncile elene au operaţiuni, printre care se numără Albania, Macedonia şi Serbia. Însă România şi Bulgaria sunt văzute ca fiind cele mai importante în condiţiile în care, principalele bănci greceşti controlează peste o cincime din activele bancare din Bulgaria şi aproximativ 12% din activele bancare din România.
La începutul acestei luni, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a dat asigurări că băncile din România cu capital grecesc sunt sigure, bine capitalizate, şi supuse reglementărilor BNR, nu deciziilor de la Atena, dar, în caz de panică, Banca Naţională este pregătită să intervină cu toate instrumentele pe care le are la îndemână.
SURSA: Agerpres