Reducerea dobânzii de bază a luat prin surprindere pieţele financiare, având în vedre că este vorba de un nou minim istoric. Începând luna septembrie 2014 şi până în prezent, dobânda de bază practicată de BCE a staţionat la nivelul minim record de 0,05%.
Tot în şedinţa de politică monetară de joi, BCE a decis să reducă şi dobânda la depozite, cu 10 puncte de bază până la minus 0,40%, precum şi dobânda la facilitatea de creditare marginală, cu cinci puncte de bază până la 0,25%. Prin reducerea dobânzii ce se aplică băncilor care stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, instituţia de la Frankfurt vrea să stimuleze băncile să acorde mai multe credite pentru a dinamiza consumul şi investiţiile în Europa.
Imediat după acest anunţ, moneda euro s-a depreciat cu un procent în raport cu dolarul iar Bursa de la Paris a înregistrat un avans de peste 3%.
Atenţia analiştilor se va îndrepta spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 13,30 GMT.
AGERPRES