„Anexa va fi finalizată în cursul primului trimestru al acestui an. Am examinat toate comentariile şi opiniile pe care le-am primit şi vom modifica, în consecinţă, anexa… Printre altele, am putea amâna data intrării în vigoare” a declarat Daniele Nouy. 

BCE şi-a fixat o prioritate din reducerea stocului de credite neperformante acumulate după criza financiară în bilanţurile băncilor din zona euro, stoc care a ajuns la 759 miliarde de euro. 

BCE ar dori să introducă reguli care să permite evitarea acumulării de noi credite neperformante. Însă instituţia de la Frankfurt se loveşte de opoziţia bancherilor şi parlamentarilor europeni, în special a celor din Italia, care se tem că o înăsprire a regulilor care obligă băncile să pună deoparte mai mulţi bani pentru a se proteja de creditele neperformante să nu sufoce relansarea economică înregistrată de zona euro, în special în ţările cele mai afectate de criză. 

Mai multe surse consultate de Reuters au declarat că BCE ar urma să dea publicităţii în luna martie 2018 o primă variantă a unui document care se va limita la expunerea principiilor, urmând ca detaliile cu privire la noile reguli să fie stabilite în următoarele luni. Sursele au precizat însă că deocamdată nu a fost luată nicio decizie. 

De asemenea, amânarea va permite BCE să ţină cont de viitoarele propuneri legislative ale Comisiei Europene în domeniul creditelor neperformante şi să evite un nou conflict între Frankfurt şi Bruxelles. 

BCE este deja criticată de Parlamentul European, care a apreciat că BCE şi-a depăşit mandatul atunci când a propus noi norme obligatorii pentru toate băncile din zona euro pe care le supervizează. 

AGERPRES