Consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE) va analiza în teleconferinţa de luni posibilitatea majorării plafonului finanţării de urgenţă destinată creditorilor eleni (ELA), după ce liderii zonei euro au ajuns la un acord în privinţa Greciei, transmit Bloomberg şi publicaţia elenă \\\'To Vima\\\'.
BCE va trebui să decidă dacă acordul de luni este suficient pentru extinderea finanţării, care ar permite redeschiderea băncilor elene.
Din fondul de privatizare de 50 miliarde de euro, jumătate din bani vor fi utilizaţi pentru recapitalizarea băncilor elene, care apoi vor fi privatizate, a anunţat luni cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Fondul va fi supervizat de autorităţile europene.
Bancherii eleni sunt încrezători că BCE va aproba majorarea finanţării cu 1,5-2 miliarde de euro, în timp ce un purtător de cuvânt al National Bank of Greece a avertizat că în curând s-ar putea înregistra probleme la bancomate deoarece rezervele de numerar se epuizează.
Deşi BCE a anunţat că este necesar un acord pentru majorarea finanţării de urgenţă destinată creditorilor eleni, nu este sigur dacă acordul încheiat luni cu liderii zonei euro este suficient sau dacă BCE aşteaptă ca Parlamentul de la Atena să adopte măsurile solicitate de creditori. Săptămâna trecută, BCE a anunţat că menţine linia de finanţare de urgenţă (ELA) destinată creditorilor eleni la actualul nivel de 89 de miliarde de euro.
Autorităţile elene au extins vacanţa bancară până pe data de 13 iulie, restricţionând retragerea din bancomate la 60 de euro pe zi. Decizia de închidere a băncilor a fost luată pe 29 iunie, în urma eşuării negocierilor pentru ajutor între Grecia şi creditorii internaţionali.
'BCE va menţine probabil ELA la 89 de miliarde de euro şi îl va majora într-un ritm moderat numai după adoptarea acordului de către Parlamentul de la Atena, miercuri. Angajamentul faţă de implementarea reformelor structurale şi plata datoriei de 3,5 miliarde euro către BCE, scadentă în 20 iulie, vor reprezenta probabil condiţiile impuse de BCE pentru majorarea finanţării', a apreciat economistul Antonio Garcia Pascual, de la banca britanică Barclays. AGERPRES