Banca Centrală Europeană a transmis băncilor din Grecia şi în special autorităţilor de la Atena un avertisment clar privind planurile de schimbare a conducerii creditorilor, transmite site-ul ekathimerini.com.
Într-o scrisoare adresată băncilor elene de oficiali ai Mecanismului Unic de Supraveghere Bancară (SSM) se arată că orice schimbare a conducerii lor poate fi implementată numai după obţinerea aprobării SSM. Scrisoarea subliniază că toţi candidaţii pentru poziţiile de top trebuie să fie intervievaţi înainte ca SSM să aprobe candidaturile.
Scrisoarea a ajuns la bănci cu câteva ore înainte de o întâlnire a Board-ului National Bank of Greece (NBG), unde ar fi urmat să se discute eventuale schimbări în conducerea băncii. Din motive tehnice, însă, întâlnirea nu a mai avut loc, a anunţat NBG.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul susţin că insistenţa Guvernului de la Atena de a schimba conducerea NBG – deşi nu are dreptul la o astfel de decizie conform reglementărilor actuale – a provocat reacţia BCE.
Unul din numele vehiculate pentru conducerea NBG este cel al fostului ministru al Economiei, Louka Katseli, în timp ce Giorgos Michelis este favorit pentru funcţia de director general. Sursele susţin că BCE are obiecţii în ceea ce priveşte numirea lui Katseli.
Gabriel Sakellaridis, purtător de cuvânt al Executivului de la Atena, a dat asigurări săptămâna trecută că noul Guvern elen nu va adopta nicio decizie care va afecta valoarea acţiunilor băncilor din Grecia şi nu intenţionează să numească oficiali ai partidului în principalele posturi de conducere.
'Nu vom face nimic care să afecteze valoarea acţiunilor băncilor din Grecia. Orice vom face în sistemul bancar va fi făcut în cooperare cu investitorii privaţi. Nu vom numi oficiali ai partidului la conducerea băncilor', a dat asigurări Gabriel Sakellaridis.
Principalul acţionar al băncilor elene este Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF).
În acest moment, HFSF controlează 66,9% din Piraeus Bank, 66,4% din Alpha, 57,2% din National Bank of Greece şi 35,4% din Eurobank. În ultimele săptămâni, acţiunile băncilor înregistrează scăderi la bursă, pe fondul temerilor privind un control mai strâns al Guvernului, după ce premierul Alexis Tsipras a tot repetat că statul va exercita un control strict asupra băncilor şi va face schimbări în conducerea acestora. Un alt motiv l-a constituit majorarea creditelor neperformante şi deteriorarea condiţiilor de lichiditate, în condiţiile în care, în primele săptămâni din ianuarie, ieşirile din depozitele băncilor elene s-au ridicat la cel puţin opt miliarde de euro.
Principalele bănci din Grecia sunt prezente şi pe piaţa din România: National Bank of Greece (NBG), acţionar majoritar la Banca Românească, EFG Eurobank, care controlează Bancpost, Alpha Bank, Piraeus Bank şi ATE Bank (fosta Mindbank). AGERPRES