Într-un articol publicat în buletinul său lunar, BCE a reluat apelul către bănci să rămână în panelul care stabileşte ratele dobânzilor pe piaţa interbancară, iar pentru băncile care s-au retras din acest panel să revină în momentul în care vor fi puse la punct soluţii alternative.
Îndoielile cu privire la viitorul Euribor şi Libor au crescut după declanşarea mai multor scandaluri de manipulare, care au costat băncile implicate amenzi în valoare de mai multe miliarde de dolari, iar unii dintre directori şi-au pierdut locurile de muncă.
‘Este crucial să fie asigurată permanent continuitatea acestor indicatori, în timp ce sunt evaluate mai multe soluţii destinate să facă ratele de referinţă de genul Euribor bazate mai mult pe tranzacţii’, se arată în raportul BCE. ‘Ratele de referinţă de importanţă sistemică de genul Euribor şi Eonia au o importanţă deosebită asupra ofertei de credit în economia zonei euro şi pentru implementarea politicii monetare unice’, se mai arată în raport.
Potrivit BCE, în urma discuţiilor cu băncile a reieşit că în prezent nivelul tranzacţiilor este prea mic pentru a putea crea o rată a dobânzilor bazată în întregime pe tranzacţii în loc de sistemul actual bazat pe estimări, care a condus la manipulări. Cu toate acestea, BCE cere băncilor şi agenţiilor care utilizează aceşti indicatori să vină cu alternative bazate cel puţin parţial pe tranzacţiile reale.
Dobânzile Libor sunt fixate zilnic de British Bankers Association, pe baza datelor pe care le primeşte de la un grup de 16 bănci. Libor este un indicator de referinţă pentru produse financiare în valoare de peste 300.000 de miliarde de dolari, fiind unul dintre cei mai urmăriţi indici din lume. Euribor este stabilit zilnic la Bruxelles de un grup de aproximativ 40 bănci, pe baza dobânzilor la care băncile estimează că se pot împrumuta între ele.
La ultima reuniune de politică monetară, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să păstreze nemodificată dobânda de referinţă la nivelul record de 0,5%. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că instituţia pe care o conduce este pregătită să utilizeze toate instrumentele aflate la dispoziţia sa pentru a împiedica creşterea dobânzilor, fapt care ar afecta revenirea economică fragilă din zona euro.
SURSA: Agerpres