În perioada 2008 - 2015, instituţiile financiare europene au cheltuit o treime din profiturile lor nete pe provizioane pentru acoperirea costurilor legale planificate, arată datele publicate luni de Banca Centrală Europeană, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
În cei şapte ani care au trecut de la debutul crizei financiare globale, băncile europene au pus deoparte 160 de miliarde de dolari ca provizioane pentru costuri legale, aproape jumătate din profiturile lor nete din perioada 2008 – 2015. Aceasta înseamnă că în cei şapte ani câştigurile lor ar fi putut fi cu o treime mai ridicate dacă nu ar fi fost aceste costuri legale.
Pentru unele instituţiile financiare europene importante, cum ar fi Deutsche Bank, UBS şi Lloyds, provizioanele au depăşit cu mult profiturile nete în perioada 2008 – 2015.
BCE avertizează că tendinţa ar putea continua deoarece băncile au făcut provizioane de încă 50 de miliarde de dolari pentru acoperirea costurilor legale, la sfârşitul lui 2015.
Aproape jumătate din sumă a fost pusă deoparte de băncile britanice.
"În ciuda numărului mare de înţelegeri de până acum, costurile planificate pentru cheltuielile juridice rămân substanţiale. Aceasta ar putea sugera că există noi presiuni asupra profitabilităţii băncilor şi a capacităţii lor interne de acumulare a capitalului", se arată în Raportul de stabilitate financiară al BCE ce urmează să fie publicat marţi. AGERPRES