Conform săptămânalului german 'Wirtschaftswoche', preşedintele BCE, Mario Draghi, le-a spus miniştrilor de Finanţe din zona euro că băncile elene trebuie să primească finanţare până în 15 noiembrie şi după revizuirea programului de asistenţă financiară.
Deşi acordul prevede că autorităţile de la Atena trebuie să implementeze o serie de reforme pentru ca băncile elene să primească finanţare, BCE pare a fi dispusă să accepte reformele din sistemul bancar intern, cum ar fi înfiinţarea unui fond de salvare pentru bănci.
Deşi multe state membre ale zonei euro se opun unei astfel de posibilităţi, se pare că BCE va merge înainte. Prima revizuire a celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară este prevăzută în noiembrie, deşi Eurogrupul admite că decembrie ar fi un termen mai realist. Dacă băncile elene primesc finanţare după revizuirea programului, atunci nu vor avea timp suficient pentru recapitalizare, se arată în 'Wirtschaftswoche'.
BCE a decis să deruleze noi teste de stres în rândul băncilor elene pentru a şti cu exactitate care este necesarul lor de capital şi pentru a decide viitoarea strategie referitoare la creditorii din Grecia. Conform prevederilor celui de-al treilea program de asistenţă financiară pentru Grecia, sistemul bancar elen va primi fonduri de 10 – 25 miliarde de euro pentru recapitalizare.
Începând din luna noiembrie a anului trecut, Mecanismul European de Supervizare bancară este responsabil în mod direct de supravegherea unui număr de aproximativ 123 de grupuri bancare europene. Această tânără autoritate, care operează sub egida BCE, a derulat anul trecut o vastă analiză a activelor bancare din zona euro, precum şi teste de rezistenţă care au scos în evidenţă nevoile de capital ale mai multor instituţii financiare din regiune. Un test de rezistenţă este o simulare a mai multor scenarii diferite de criză financiară prin care poate fi testată soliditatea instituţiilor bancare.
Fondul de Stabilitate Financiară al Greciei (HFSF) – principalul acţionar al băncilor elene – este instituţia care s-a ocupat de recapitalizarea acestor instituţii. Piraeus Bank, Alpha, National Bank of Greece şi Eurobank, care împreună controlează aproximativ 91% din industria bancară grecească, au fost sprijinite de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional care, în cadrul precedentelor programe de asistenţă financiară pentru Grecia, au pus deoparte 50 de miliarde de euro pentru curăţarea sectorului bancar elen.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.
AGERPRES