În raportul anual al BCE se arată că unele bănci au înregistrat deficienţe în modul în care au identificat problemele legate de clienţi şi credite, au pus deoparte provizioanele şi au ales când să acorde împrumuturi.
Pentru a evita declanşarea unei noi crize, Banca Centrală Europeană pune presiune asupra instituţiilor financiare pentru a-şi curăţa bilanţurile de creditele neperformante moştenite în timpul recesiunii, o problemă care afectează sistemele bancare din Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Slovenia şi Irlanda.
Aceste probleme, alături de cele legate de instrumentele derivate riscante, vor reprezenta principala preocupare a supervizorilor BCE, a precizat preşedintele Mario Draghi în raport.
„În 2018, băncile se vor confrunta cu o serie de dificultăţi cheie. Acestea includ curăţirea bilanţurilor, reducerea expunerii la active netranzacţionabile şi la creditele neperformante”, a avertizat Draghi.
Anul trecut, BCE a lansat 156 de inspecţii, din care aproximativ 60% au analizat creditarea, în special împrumuturile neperformante (NPL). Pentru determinarea riscurilor de pe pieţe, inclusiv derivatele, au fost efectuate mai puţin de zece verificări.
AGERPRES