Banca Centrală Europeană (BCE) va introduce miercuri în circulaţie noua bancnotă de 20 euro din seria 'Europa', cu elemente de siguranţă sporite, informează AFP.
Noua bancnotă include un element de siguranţă inovator, respectiv o 'fereastră-portret' poziţionată în hologramă. Atunci când bancnota este privită spre o sursă de lumină, fereastra devine transparentă, redând un portret al personajului mitologic Europa, care este vizibil pe ambele feţe ale bancnotei. Similar noilor bancnote de 5 şi 10 euro, noua bancnotă de 20 de euro include, de asemenea, un 'număr verde-smarald' şi un portret al Europei în filigran.
'Numerarul este, şi va continua să fie, un mijloc important de plată. Introducerea noii bancnote de 20 de euro este o dovadă tangibilă a acestui lucru', a declarat Yves Mersch, membru în boardul executiv al BCE.
Noile bancnote de 20 de euro, din care până acum au fost produse 4,3 miliarde, vor înlocui treptat bancnotele de 20 de euro din prima serie, care vor fi retrase din circulaţie dar vor fi valabile în continuare.
Aceasta va fi cea de-a treia bancnotă din seria 'Europa', după cea de 5 euro care a intrat în circulaţie în luna mai 2013, urmată la sfârşitul lunii septembrie anul curent de noua bancnotă de 10 euro. Bancnotele din seria 'Europa' cu denominări mai mari (20 de euro, 50 de euro, 100 de euro, 200 de euro şi 500 de euro) vor fi introduse treptat, pe parcursul mai multor ani. În paralel, actualele bancnote euro, emise în luna ianuarie 2002, vor fi retrase treptat din circulaţie.
În prezent, bancnotele euro sunt utilizate în comun de 338 de milioane de cetăţeni din 19 ţări şi au o valoare nominală combinată de 1.000 de miliarde de euro.