Decizia Consiliului guvernatorilor BCE de a menţine nemodificat costul creditului era una aşteptată de analişti. Atenţia pieţelor se va îndrepta acum spre conferinţa de presă a preşedintelui BCE, Mario Draghi, programată să înceapă la ora 13,30 GMT, pentru explicaţii cu privire la motivele care au stat la baza deciziei de luna aceasta.
Potrivit unei declaraţii de luna trecută a lui Draghi, Consiliul guvernatorilor este 'unanim în angajamentul de a utiliza instrumente neconvenţionale pentru a face faţă riscurilor unei perioade prelungite de inflaţie scăzută'.
Oficiul european de statistică (Eurostat) a anunţat că rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut uşor în luna aprilie 2014 până la 0,7% de la nivelul de 0,5% înregistrat în luna martie 2014.
Reuniunea de joi a Consiliul guvernatorilor a avut loc pe fondul unei dispute franco-germane cu privire la aprecierea monedei euro, un factor care potrivit lui Draghi ar putea sta la baza unei acţiuni de politică monetară. Oficialii germani au declarat luni că nivelul de schimb al monedei euro este o chestiune care priveşte BCE şi nu politicienii, criticând indirect o declaraţie a premierului francez potrivit căruia cursul de schimb actual al monedei euro este prea mare şi este nevoie de o politică monetară adecvată care să conducă la slăbirea euro. În ultimele şase luni moneda euro s-a apreciat cu 4% în raport cu dolarul american.
Potrivit unui sondaj derulat de Reuters în rândul analiştilor, moneda euro trebuie să ajungă la nivelul de 1,42 dolari pentru ca BCE să ia măsuri. Miercuri moneda unică era cotată la 1,39 dolari.
SURSA: Agerpres