Consiliului Guvernatorilor, principalul organ de decizie al Băncii Centrale Europene (BCE), a venit cu o recomandare îndreptată către toate băncile comerciale, în contextul valului uriaş de refugiaţi provocat de invazia din Ucraina.
Recomandare BCE: băncile comerciale trebuie să permită schimbarea grivnelor în moneda locală
Mai exact, Consiliului Guvernatorilor recomandă băncilor să permită schimbarea grivnelor (moneda oficială din Ucraina) în moneda locală.
Recomandarea oficială elaborată luni, 16 mai, vorbeşte despre preschimbarea grivnelor pe care le au refugiații în lei, în cazul ţării noastre, la cursul oficial al Băncii Naţionale a Ucrainei.
„O persoană strămutată ar trebui să poată converti bancnotele de grivne în moneda statului membru gazdă. Ar trebui să fie stabilite limite maxime a sumei de grivne care pot fi convertite de către o persoană strămutată.
Ținând cont de circumstanțele naționale, aceste limite maxime nu ar trebui să depășească 10.000 de grivne per persoană strămutată; conversia ar trebui să fie permisă fără a se percepe taxe; cursul de schimb valutar aplicabil ar trebui să fie cursul de schimb valutar oficial publicat de Banca Națională a Ucrainei; durata regimului național ar trebui să fie de minimum trei luni”, se arată în recomandarea oficială a Consiliului Guvernatorilor.
Statele membre UE ar trebui să aibă în vedere posibilitatea de a conveni cu Banca Națională de la Kiev asupra modalităților pentru un viitor schimb valutar al bancnotelor de grivne, pentru a garanta buna guvernanță financiară și în funcție de necesități, se mai arată în documentul BCE.
Decizia BCR, lăudată de Banca Centrală Europeană
BCR este singura bancă din România care a sărit deja în ajutorul refugiaţilor, permiţând schimbarea grivnelor în lei, scrie HotNews.
„Activitatea pe care a făcut-o BCR este tipul de activitate pe care o recomandăm”, a transmis Consiliului Guvernatorilor.
Decizia luată de BCR a fost totuşi criticată de unii bancheri, care au apreciat că totul ar fi doar o operaţiune de imagine.
Alte voci au afirmat că o bancă comercială care ar implementa o măsură similară ar avea costuri foarte greu de acoperit.
Majoritatea băncilor din România le permiteau până acum refugiaţilor doar schimbul la bancomat al grivnelor deţinute în cont în lei, însă acest lucru nu îi ajuta cu nimic pe cei care au fugit din calea războiului doar cu banii în numerar pe care-i aveau în casă.