Banca Centrală a Greciei (BoG) a anunţat miercuri că plafonul ELA a fost redus cu un miliard de euro, de la 88,9 miliarde de euro până la 87,9 miliarde de euro.
'Reducerea plafonului cu un miliard de euro reflectă îmbunătăţirea nivelului lichidităţilor creditorilor eleni, pe fondul reducerii incertitudinilor şi al stabilizării ieşirilor de numerar', se arată în comunicatul Băncii Greciei.
Creditorii eleni se bazează pe finanţarea de urgenţă pe care o primesc de la Banca Centrală a Greciei, cu acordul BCE, începând din luna februarie a acestui an, când au fost excluse de la operaţiunile obişnuite de finanţare derulate de BCE, din cauza întârzierilor apărute în negocierile dintre Guvernul de la Atena şi creditorii săi internaţionali.
Depozitele băncilor elene au crescut uşor în august, după 10 luni de declin, dar rămân la cel mai scăzut nivel din mai 2003, arată datele publicate luna trecută de Banca Centrală a Greciei.
Depozitele persoanelor fizice şi juridice la băncile din Grecia au urcat luna trecută cu 305 milioane de euro, la 121,14 miliarde de euro (135,2 miliarde de dolari). În iulie, depozitele se situau la 120,83 miliarde de euro.
După ce premierul Alexis Tsipras a introdus restricţii asupra mişcărilor de capital, retragerile de depozite din băncile greceşti au încetinit, în condiţiile în care în primele luni ale anului deponenţii greci au scos peste 43 de miliarde de euro din conturile lor bancare, sau 26,5% din totalul economiilor.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.AGERPRES