Banca Centrală Europeană (BCE) a revizuit în creştere la 1,6% estimările privind avansul economic al zonei euro în acest an, precum şi cele de inflaţie până la 0,2%, a declarat joi preşedintele BCE, Mario Draghi, transmite AFP.
În precedentele sale estimări, care datează din luna martie, BCE miza în acest an pe o creştere a Produsului Intern Brut al zonei euro de 1,4% şi pe o inflaţie de 0,1%.
"În viitor, ne aşteptăm ca revenirea economică să continue într-un ritm moderat dar constant. Revenirea economică continuă să fie afectată de perspectivele modeste de pe pieţele emergente, de ajustarea bilanţurilor în mai multe sectoare precum şi de implementarea lentă a reformelor structurale", a declarat joi preşedintele BCE, Mario Draghi, după ce Consiliul guvernatorilor BCE a decis să menţină nemodificată dobânda de bază.
Mario Draghi a confirmat că BCE va continua să cumpere active în valoare de 80 de miliarde de euro pe lună, în cadrul unui program de relaxare cantitativă care se va derula cel puţin până în luna martie 2017.
"Consiliul guvernatorilor va monitoriza îndeaproape evoluţia perspectivei pentru stabilitatea preţurilor şi, dacă va fi nevoie, va acţiona prin utilizarea tuturor instrumentelor disponibile în cadrul mandatului nostru", a mai spus Draghi.
De mai mulţi ani, inflaţia în zona euro se situează sub ţinta de 2% a BCE, în condiţiile în care şomajul ridicat ţine sub control salariile, cererea pentru bunuri şi servicii rămâne slabă iar cotaţiile reduse la petrol trag în jos preţurile.
Potrivit unei estimări preliminare publicate săptămâna trecută de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a rămas în teritoriu negativ în mai, pentru a doua lună consecutiv, chiar dacă preţurile de consum s-au situat la minus 0,1%, faţă de minus 0,2% în aprilie.
SURSA: Agerpres