Cifrele publicate de Banca Centrală Europeană (BCE) lasă să se întrevadă o posibilă stagflaţie. Este vorba despre o perioadă în care o economie suferă o dublă lovitură venită din partea inflaţiei ridicate şi a creşterii modeste.
BCE a publicat noi proiecții macroeconomice pentru zona euro
Potrivit proiecțiile din luna septembrie pentru zona euro, rata medie a inflaţiei se va situa la 5,6% în 2023, la 3,2% în 2024 şi la 2,1% în 2025, faţă de 5,4% în 2023 şi 3% în 2024, cât estima anterior.
Noile prognoze arată spre un progres lent al inflaţiei spre ţinta de 2% avută în vedere de BCE, conform Reuters. Această evoluția a fost înregistrată în ciuda faptului că specialiștii au adoptat cel mai rapid ciclu de înăsprire a politicii monetare din istoria de 25 de ani a BCE.
Inflaţia în zona euro a încetinit în ultimul an, după ce în 2022 a trecut pragul de 10%, dar o piaţă a muncii robuste, cererea sănătoasă pentru servicii şi marjele corporate relativ ridicate continuă să pună presiune asupra preţurilor.
Inflaţia de bază este aşteptată să rămână şi ea peste ţintă
De asemenea, inflaţia de bază este aşteptată să rămână şi ea peste ţintă. Experţii BCE au revizuit în sens uşor descendent traiectoria proiectată a inflaţiei exclusiv produse energetice şi alimente, care ar trebui să se plaseze, în medie, la 5,1% în 2023, la 2,9% în 2024 şi la 2,2% în 2025.
În schimb, BCE şi-a revizuit în jos prognozele de creştere pentru zona euro. Experţii de la Banca Centrală Europeană anticipează în momentul de față o expansiune a economiei zonei euro de 0,7% în 2023, de 1,0% în 2024 şi de 1,5% în 2025, mai puţin decât prognozele anterioare care mizau pe o creştere economică de 0,9% în 2023, 1,5% în 2024 şi 1,6% în 2025.
Mai mult, inflaţia ridicată şi creştere economică modestă au determinat BCE să majoreze, joi, dobânda de referinţă pentru a zecea oară la rând. Ca urmare a decizie adoptate joi, dobânda plătită de BCE pentru depozitele băncilor comerciale a ajuns la 4%, cel mai ridicat nivel de la lansarea monedei euro în 1999.
În urmă cu doar 14 luni, aceeaşi dobândă era la un minim record de minus 0,5%. Acest lucru însemna că băncile plăteau pentru a-şi depozita numerarul în siguranţă la BCE, a notat sursa menționată.