Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a redus estimările privind creşterea economică care va fi înregistrată în acest an de zona euro, dar le-a îmbunătăţit pe cele pentru 2014, potrivit cifrelor prezentate joi de preşedintele BCE, Mario Draghi, transmite AFP.
BCE se aşteaptă pentru acest an la o contracţie de 0,6% a Produsului Intern Brut în zona euro, faţă de o contracţie de 0,5% cât preconiza în luna martie. În schimb, pentru anul următor BCE mizează pe un avans al economiei zonei euro de 1,1%, faţă de 1% cât preconiza anterior.
‘Consiliul guvernatorilor continuă să vadă riscuri în jos la adresa perspectivei economice pentru zona euro. Aceste riscuri includ posibilitatea unei cereri domestice şi globale sub aşteptări şi o insuficientă implementare a reformelor structurale în statele din zona euro’, a spus Mario Draghi.
De asemenea, BCE şi-a revizuit, în jos şi estimările de inflaţie pentru acest an în zona euro, până la 1,4%, de la 1,6% anterior. Pentru 2014 prognoza de inflaţie a BCE a rămas nemodificată la 1,3%. ‘Prognoza de inflaţie pentru 2013 a fost revizuită în jos, reflectând în principal scăderea preţului petrolului’, a declarat Mario Draghi.
Potrivit datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut la 1,4% în luna mai, de la 1,2% în luna aprilie, în timp ce economia zonei euro s-a contractat cu 0,2% în primul trimestru.
Preşedintele BCE a repetat joi că instituţia pe care o conduce este gata să acţioneze pentru a ajuta zona euro, însă a avertizat că anumite măsuri analizate ar putea avea consecinţe neaşteptate. Potrivit lui Draghi, la şedinţa sa lunară consiliul guvernatorilor a discutat despre posibilitatea introducerii unor dobânzi negative la depozitele pe o zi constituite de bănci la BCE, precum şi măsuri destinate relansării pieţei de obligaţiunilor garantate cu active (ABS), în ideea de stimul acreditarea către IMM-uri.
‘Unele dintre aceste măsuri sunt uşor de pus în practică şi au consecinţe clare, iar altele nu’, a avertizat Draghi.
Preşedintele BCE a apreciat că acesta lucru este valabil în special pentru dobânzile negative la depozite, care ar presupune că băncile vor plăti pentru a-şi plasa lichidităţile la BCE. Draghi a repetat că din punct de vedere tehnic BCE este gata să introducă o astfel de măsură însă efectele sale, în special în rândul băncilor, sunt dificil de estimat.
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să păstreze nemodificată dobânda de referinţă la nivelul record de 0,5%. BCE practică cea mai mare dobândă din rândul marilor bănci centrale.
SURSA: Agerpres