BCR a acordat până acum credite în valoare de 30 mil. euro prin programul Prima Casă 3

În cadrul celei de-a treia etape a programului Prima Casă, valoarea medie a unui credit acordat de către BCR a fost de peste 40.000 euro. Banca a aprobat, în cadrul programului Prima Casă 3, credite în valoare de aproximativ 30 milioane euro, după cum reiese dintr-un comunicat al instituției.

„Cu creditele BCR Prima Casă 3 suntem în măsură să ajutăm numai până acum 735 de familii să își achiziționeze prima lor locuinţa. Preconizăm că până la epuizarea plafonului alocat BCR pentru Prima Casă 3 să acordăm peste 1.500 de credite. Programul Prima Casă a avut un rol benefic în economia României încurajând piaţa rezidenţială în perioada pe care o  traversăm”, a declarat Ştefan Coroianu, director executiv direcția managementul produselor retail, BCR.

Dobânda practicată de bancă este de 4,76%/an pentru clienții care își încasează salariul la BCR, au avut un comportament bun de plată la creditele contractate la BCR formată din rata Euribor la trei luni plus 3,75% şi de 4,96%/an formată din rata Euribor la trei luni plus 3,95% pentru clienții care nu au o relație cu banca. BCR nu percepe comisioane lunare sau de analiză. Banca acordă credite în euro atât pentru achiziția, cât şi pentru construcția de locuințe, cu un avans minim de 5%.

De exemplu, pentru un credit în valoare totală de 40.000 de euro, pe 30 de ani, rata lunară este de 210,45 euro, calcul valabil în februarie 2011, pentru clienții cu istoric BCR, dobânda variabilă de 4,824%/an, DAE este de 5,44%, iar valoarea totală plătibilă este de 79,357 euro. Comisionul anual datorat FNGCIMM este de 0,49%, aplicat la soldul creditului. Costul de evaluare al apartamentului este de 300 de lei, inclusiv TVA.
 
Clienții care solicită un credit Prima Casă de la BCR în perioada 14 februarie – 14 aprilie (şi dacă până la data de 14 iunie 2011 se efectuează acordarea creditului), intră automat în tragerea la sorţi ce are ca premii 10 vouchere a câte 1.000 euro fiecare (contravaloarea în lei), pentru achiziția de electrocasnice.
 
Banca lansează și “Ziua Ușilor Deschise”. Astfel, în weekend-urile 26-27 februarie şi 12-13 martie, BCR îi invită pe toți cei interesați în unitățile deschise atât sâmbătă, cât și duminică, în intervalul orar 09:00 – 13:00, pentru a îi informa și consilia cu privire la pașii necesari pentru a beneficia de un credit Prima Casă de la BCR.
 
BCR a primit, de la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), un plafon de 64 milioane euro pentru acordarea de credite în cadrul programului guvernamental Prima Casă 3.