Banca Comercială Româna (BCR) a aprobat primele dosare de finanţare, în cadrul programului StartUp Nation, instituţia financiară precizând că primele firme sprijinite de BCR sunt, în principal, firme de proiectare, producţie, unele chiar de produse de înalta tehnicitate, precum şi servicii, potrivit unui comunicat al băncii.
"România are nevoie de oameni cu iniţiativă, cu încredere în ei. Iar aceşti oameni trebuie sprijiniţi pentru a-şi putea pune ideile în practica. Vedem multe idei de afaceri care circulă, în prezent, în societate, dar fără un suport financiar, fără educaţie şi expertiza, multe dintre ele nu vor putea trece de acest stadiu. Susţinerea încrederii în spiritul de iniţiativa este unul dintre obiectivele noastre cheie şi există o satisfacţie reală a tuturor oamenilor care reprezintă azi BCR, la momentul semnării fiecărui contract de sprijin financiar, mai presus de orice obiectiv de vânzări. Vom continua să facem tot ce este necesar pentru ca cei care aplică în programul StartUp Nation să simtă că ne au alături şi se pot baza pe un partener de încredere, prompt, corect şi solid la acest început de drum", a declarat Lucian Mâţu, director executiv Produse şi Segmente Micro, citat de Agerpres.
Finanţările acordate de BCR prin programul StartUp Nation sunt disponibile fără constituirea de depozit colateral. De menţionat că BCR finanţează, prin pachetul StartUp Nation şi TVA-ul, dacă acesta reprezintă o cheltuiala eligibilă în cadrul planului de afaceri.
Banca precizează că alte elemente de noutate ţin de scăderea cuantumului comisioanelor aplicate până la 1%, achitabile în trei rate lunare, la care se adaugă una de graţie, precum şi a comisionului de garanţie perceput pentru Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM), de la 3,8%, la 2,48%.
După acceptarea în programul guvernamental StartUp Nation, beneficiarii pot solicita BCR cele două produse special dezvoltate de banca în vederea susţinerii afacerii: pachetul cont curent Start-Up Nation şi pachetul credit StartUp Nation.
Conform băncii, pachetul de cont curent Start-Up Nation este deja disponibil în sucursalele BCR şi poate fi accesat atât de cei care s-au calificat în program, pentru pregătirea în vederea acordării fondurilor guvernamentale ori a creditului punte, cât şi de cei care au fost respinşi, dar nu vor să renunţe la ideea de a-şi dezvolta o afacere.