Banca Comercială Română a înregistrat, în primul semestru al acestui an, un profit net după impozitare şi plata intereselor minoritare, de 488,5 milioane lei (117 milioane euro), în scădere cu circa 19,5% faţă de primele şase luni din 2009.
Conform unui comunicat al băncii, scăderea a fost cauzată în principal de costurile mult mai mari cu provizioanele ca urmare a contracţiei economice, care are un impact major asupra pieţei şi a clienţilor BCR.
Rezultatul operaţional a crescut cu 19,8% (sau 269,9 milioane lei) faţă de primul semestru din 2009, până la 1,634 miliarde lei (391,2 milioane euro), pe baza generării continue de venituri şi a îmbunătăţirii controlului costurilor. Rezultatul a avut drept principal motor creşterea venitului operaţional (majorat cu 183,6 milioane lei sau cu 8,1% faţă de S1 2009) combinată cu diminuarea cheltuielilor operaţionale (în scădere cu 86,3 milioane lei sau 9,7%) în contextul aprecierii leului (0,72% apreciere medie faţă de euro) şi a unei rate a inflaţiei încă ridicată.
Raportul cost/venit s-a îmbunătăţit la 32,9% de la 39,5% în S1 2009. Rentabilitatea capitalului (ROE) s-a diminuat la 14,3% cum era de aşteptat în contextul menţinerii unui mediu economic dificil. Formarea creditelor neperformante (NPL) a încetinit în primele şase luni ale acestui an, odată cu revenirea pieţei retail, contrabalansată însă de creşterea pe segmentele IMM şi microîntreprinderi – rata de acoperire a creditelor neperformante se menţine la un nivel confortabil de 128% (garanţii şi provizioane). Evoluţia NPL a determinat Costuri de risc de 974,7 milioane lei, cu 24,5% mai mari decât în S1 2009, dar în scădere comparativ cu S2 2009.
BCR, membră a Grupului Erste, este o bancă universală ce se adresează atât clienţilor retail, cât şi celor corporate. BCR este cea mai importantă instituţie bancară din România, gestionând active de peste 16,4 miliarde de euro.
SURSA: Agerpres