Clasamentul primelor cinci bănci din România după cota de piaţă pe active s-a modificat semnificativ în 2008. Doar BCR şi BRD şi-au menţinut poziţiile de lideri, în timp ce Volksbank şi Alpha Bank au intrat în top pe locurile 3 şi 5, iar Raiffeisen a coborât un loc, potrivit BNR.
Cota de piaţă deţinută de primele cinci bănci din România a scăzut cu 2,1 puncte, de la 56,4% la 54,3%. BCR a rămas cea mai mare bancă din România, deşi cota de piaţă deţinută în funcţie de activele nete a scăzut cu 3,5 puncte, la 20,3%, în timp ce BRD Groupe Société Générale şi-a majorat uşor ponderea, cu 0,2 puncte, la 15,7%.
Topul primelor cinci bănci în funcţie de cota de piaţă după activele nete este completat de Volksbank (6,8%), Raiffeisen Bank România (6%) şi Alpha Bank (5,5%).
Banca Transilvania şi Bancpost, în coborâre
Pe poziţia a şasea în topul băncilor din România s-a menţinut UniCredit Ţiriac Bank, care deţine aceeaşi cotă de piaţă ca Alpha Bank, de 5,5%, dar active cu o valoare mai mică cu 67,9 milioane lei.
În clasamentul realizat după activele nete de la finele anului 2007, Raiffeisen ocupă poziţia a treia, cu o cotă de 6,3%, urmată de Banca Transilvania şi Bancpost cu ponderi de 5,5% şi, respectiv, 5,3%. Pe de altă parte, Alpha Bank şi Volksbank România se plasau pe locurile 7 şi, respectiv, 8, întrucât controlau 5,1% din piaţă.
În 2008, Banca Transilvania şi Bancpost au coborât pe poziţiile 7 şi, respectiv 8, deţinând cote de piaţă de 5,4% şi 4,8%.
În continuarea clasamentului se mai observă menţinerea CEC Bank pe locul 9, cu aceeaşi cotă de 4,3%, şi a ING Bank pe locul 10, care şi-a majorat ponderea de la 3,3% la 3,5%.
La nivelul primelor zece bănci din sistem cota de piaţă totală s-a micşorat cu 1,4 puncte, de la 78,7% la 77,3%.
Rocadă între Piraeus şi Banca Românească
Pe locul 11 s-a situat în 2008 Piraeus Bank România, care şi-a majorat cota de piaţă de la 2,4% la 3%, fiind urmată de RBS România şi Banca Româneasă (2,9%), Credit Europe Bank (1,9%), Citibank România (1,3%) şi OTP Bank România (1,1%).
Banca Românească şi-a micşorat cota de piaţă de la 2,7% în 2007, astfel încât a inversat locul în clasament cu Piraeus Bank România.
Restul clasamentului este completat de Banca Italo-Romena (1%), MKB Romexterra Bank, Eximbank şi Intesa Sanpaolo (fiecare cu 0,9%), Marfin Bank şi Banca Comercială Carpatica (fiecare cu 0,8%), Garanti Bank International (0,6%), Bank Leumi, Millennium Bank, ProCredit Bank România (cu câte 0,4%), Ate Bank (0,3%), Emporiki, Libra Bank, Anglo Românian Bank, Banca C.R. Firenze România, Romanian International Bank (cu 0,2%).
Băncile care ocupă în top locurile 34 – 42 au mai puţin de 0,1% cotă de piaţă în funcţie de active nete şi sunt, în ordine, La Caixa, Blom Bank France, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, Bank of Cyprus, Porsche Bank România, Fortis Bank, BCR banca pentru Locuinţe, HVB Banca pentru Locuinţe şi Depfa Bank.
Totalul activelor nete pe sistem bancar a fost la finele anului trecut de 314 miliarde lei, în creştere cu 25% faţă de nivelul consemnat în decembrie 2007.
SURSA: Mediafax