După ce în 2006 a fost surclasată de BRD din punctul de vedere al numărului de sucursale deţinute, BCR vrea să investească 200 de milioane de euro pentru dezvoltarea reţelei.
Suma va fi alocată, potrivit planului de integrare şi dezvoltare anunţat de conducerea băncii, până în 2009. Principala destinaţie va fi extinderea reţelei de sucursale bancare de la 478 de unităţi în prezent până la 700. În plus, BCR urmează să deschidă peste 50 de centre de afaceri pentru întreprinderi mici şi mijlocii. De asemenea, strategia băncii cuprinde 40 de proiecte separate de dezvoltare a activităţii. Conducerea băncii mai vizează majorarea profitului şi a activelor în perioada următoare. „Pentru 2007, avem în vedere o creştere de 31% a activelor şi de 62% a profitului net“, a declarat Nicolae Dănilă, director executiv BCR. Profitul net obţinut de BCR în 2006 a fost de 830 de milioane de lei, potrivit Mediafax, acţionarilor urmând să le fie distribuite dividende de 330 de milioane de lei. Banca avea, la sfârşitul anului trecut, active nete de 45,08 miliarde de lei (13,3 miliarde de euro), potrivit datelor BNR. Astfel, profitul BCR ar urma să crească la 1,33 miliarde de lei, iar activele la circa 59 miliarde de lei.