Clienţii BCR care nu şi-au mai folosit conturile curente în ultimele şase luni se vor trezi că acestea au fost închise.
„În perioada 12 – 13 decembrie 2009, banca va derula un proces de optimizare a calităţii bazei de date ce va consta în închiderea de conturi curente inactive, aparţinând persoanelor fizice”, se arată într-un comunicat al instituţiei. Potrivit BCR, sunt vizate doar conturile curente ale persoanelor fizice, pe care nu s-au realizat operaţiuni în ultimele şase luni şi care sunt goale.
“Dacă în trecut, clienţii BCR puteau să efectueze operaţiuni bancare numai la unitatea unde aveau contul curent deschis, odată cu dezvoltarea sistemului informatic clientii BCR au acces liber şi necondiţionat la contul lor, de la orice unitate a băncii sau prin canale alternative ghişeului bancar şi, prin urmare, nu mai folosesc toate conturile curente deschise în trecut, unele dintre acestea devenind acum conturi curente inactive”, a declarat Sorin Mititelu, director executiv al Directiei Dezvoltare Afaceri şi Produse Retail din cadrul BCR.
Nu vor fi închise conturile curente pe care clienţii le folosesc în legătura cu alte produse pe care le deţin
la BCR (de exemplu: conturi cu card de debit ataşat, conturi curente ataşate produselor de economisire
sau de creditare, de orice fel). Aceste conturi curente continuă să funcţioneze ca şi până acum. De asemnea, nu vor fi închise conturi de depozit, conturi de economii, conturi de certificate de depozit,
conturi de credite – de orice fel, conturi de card – de orice fel.