Evoluţia ratei inflaţiei are toate şansele să intre pe un trend descendent, dar există, totuşi, câteva elemente care pot da peste cap „calculele hârtiei”, printre care volatilitatea cursului de schimb, susţin analiştii BCR.
Potrivit acestora, deşi impactul creşterii accizelor nu trebuie minimalizat, „este posibil ca inflaţia medie să rămână pe un trend descendent” evoluţie care poate fi accentuată de menţinerea TVA la actualul nivel, aşa cum este prevăzut în proiectul Legii bugetului de stat care va intra de mâine în dezbaterea comisiilor parlamentare.
„Este important de reţinut că cel mai bun remediu împotriva unui mediu inflaţionist este creşterea feicienţei care să transforme câştigurile de productivitate într-o ofertă competitivă capabilă să prevină dezechilibrele externe. Astfel, am putea încheia afirmând: Investiţi în inflaţie, este singurul lucru care creşte!”, se precizează într-un raport al BCR redactat la sfârşitul anului trecut şi intitulat „România – moment de respiro. Sinteze macroeconomice trimestriale”.
Conform documentului citat, principalele riscuri asociatecare pot influenţa evoluţia inflaţiei sunt:
– volatilitatea crescută a cursului de schimb
– neîndeplinirea condiţiilor impuse de FMI
– evoluţia „mai puţin favorabilă” a pieţelor internaţionale
– decalajul dintre cerere şi ofertă
– transferul rapid al investiţiilor în tarife din partea companiilor de utilităţi publice.
„Ne menţinem opinia potrivit căreia este mult mai important ca inflaţia să rămână în intervalul ţintit pentru o perioadă cât mai lungă decât să atingă ţinta ocazional şi pentru scurt timp”, afirmă, de asemenea, analiştii BCR.
Ţinta de inflaţie stabilită de către Banca Naţională pentru acest an este de 3,50%, +/- 1 pp.
DETALII: BCR – Sinteze macroeconomice