BCR a lansat astazi o oferta promotionala la creditele pentru locuinte: dobanzi variabile legate de indicele EURIBOR la sase luni la care se adauga o marja de 4,5% in cazul clientilor bancii, respectiv de 4,9% in cazul celorlalti clienti. Pot beneficia de marja de 4,5% clientii care isi incaseaza salariul la BCR sau urmeaza sa si-l incaseze intr-un cont deschis la banca si cei care au un credit contractat de la aceasta institutie si au un istoric de credit bun.
Oferta bancii vine in conditiile in care multi din clientii cu credite in derulare sunt nemultumiti de modul in care banca lor aplica prevederile OUG 50/2010 si se intereseaza si de solutii de refinantare.
Bancile ofera cele mai avantajoase credite clientilor proprii, cei care-si incaseaza salariile intr-un cont deschis la respectiva banca, deoarece riscul de nerambursare a imprumutului este mai redus. Creditul ipotecar al BCR are DAE (dobanda anuala efectiva – arata costul total al imprumutului) de 6,14% daca este in valoare de 30.000 de euro, urmeaza sa fie rambursat in 30 de ani si este contrcatat de o persoana care este client al bancii. Ipotecarul promotional al BCR intra astfel in competitie cu produsele oferite de alte banci clientilor care-si incaseaza salariul intr-un cont deschis la ele.
Pentru acelasi imprumut, la RBS costul total al creditului este de 6,05%, la Millennium Bank – 6,24%, iar la OTP – 6,78%, potrivit conso.ro. Ofertele de departajeaza din punct de vedere al marjelor care urmeaza sa fie practicate de banci in tipul derularii lor, dar si prin beneficiile oferite. De exemplu, ipotecarele de la RBS si Millennium sunt insotite de asigurari de viata. Insa, dobanda nominala la creditul pentru case de la RBS se calculeaza in functie de EURIBOR la sase luni la care se adauga o marja de 4,5%, iar la Millennium – EURIBOR la 3 luni plus 5%.
Creditul RBS are in primul an dobanda nominala fixa de 5%. In cazul creditului OTP dobanda nominala este calculata in functie de valoarea EURIBOR la trei luni la care se adauga o marja de 2,1%, ceea ce in prezent duce la o valoare de 2,78%, insa costul este completat de un comision de administrare lunar de 0,29%, aplicat la soldul creditului (suma care a mai ramas de platit din cea imprumutata de la banca).