Banca Comercială Română (BCR) intenţionează să nu distribuie dividende din profitul obţinut în 2009, de circa 200 milioane de lei, instituţia de credit optând pentru capitalizarea câştigului, au declarat pentru Mediafax surse din acţionariatul băncii.

Fără divindendele de la BCR, cea mai mare bancă din România, activitatea celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), acţionari minoritari ai instituţiei de credit, ar putea fi influenţată semnificativ, spun sursele citate.

Pe de altă parte, potrivit condiţiilor prevăzute în contractul de privatizare, banca este obligată să acorde, în primii trei ani de la privatizare, dividende reprezentând 40% din profitul calculat conform standardelor IFRS, care în 2009 s-a ridicat la circa un miliard de lei. Clauzele contractuale stabilesc, însă, că dividendele nu pot depăşi nivelul profitului calculat după standardele româneşti de contabilitate.

Alte surse din acţionariat spun că problema dividendelor nu a fost tranşată şi că acţionarii minoritari vor fi puşi să aleagă între capitalizarea profitul de anul trecut, primind acţiuni gratuite, sau o majorare de capital prin aport de numerar.

Erste joacă tare: dividende contra bani la capital

„Există două variante: dacă se distribuie dividende, atunci se va realiza majorarea capitalului prin aport în numerar. Altfel, nu se va mai face majorarea capitalului. Există multe discuţii, dar încă nu s-a adoptat nicio decizie. O hotărâre se va lua în perioada viitoare”, a explicat sursa citată.

La mijlocul anului trecut, directorul general al Erste Bank (acţionarul majoritar al BCR), Andreas Treichl, a vorbit despre posibilitatea de majorare a capitalului BCR cu 100 milioane euro, operaţiune care nu s-a realizat. În schimb, grupul austriac a suplimentat creditele subordonate pentru BCR cu circa 120 milioane euro, acestea fiind luate în calcul la stabilirea solvabilităţii.

SIF-urile au 30% din BCR

Cele cinci societăţi de investiţii financiare, care deţin împreună 30,11% din titlurile Băncii Comerciale Rromâne, şi Erste Bank, acţionarul majoritar al băncii, cu 69,3% din acţiuni, au semnat la sfârşitul lunii august 2009 un acord privind amânarea cu cel puţin doi ani a listării BCR. Prin contractul de privatizare, Erste Bank avea obligaţia să listeze titlurile BCR în cel mult trei ani de la finalizarea preluării băncii, adică până în octombrie 2009.

Surse din acţionariat au declarat atunci că celelalte condiţii stabilite la privatizare şi valabile până la momentul listării rămân în vigoare, cea mai importantă privind obligaţia de a distribui 40% din profitul net sub formă de dividende. De asemenea, deciziile de majorare a capitalului social nu pot fi aprobate decât cu 75% din voturi.

SURSA:Mediafax