Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat, astăzi, autorizarea definitivă a preluării administrării Fondului de Pensii Facultative BCR-Prudent de către S.C. BCR Pensii, Societate de Administrare A Fondurilor de Pensii Private S.A. de la S.C. BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group S.A. Participanţii acestui fond de pensii facultative au avut posibilitatea de a se transfera fără penalităţi, la orice alt fond de pensii facultative, în c
Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a aprobat, astăzi, autorizarea definitivă a preluării administrării Fondului de Pensii Facultative BCR-Prudent de către S.C. BCR Pensii, Societate de Administrare A Fondurilor de Pensii Private S.A. de la S.C. BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group S.A.
Participanţii acestui fond de pensii facultative au avut posibilitatea de a se transfera fără penalităţi, la orice alt fond de pensii facultative, în cazul în care nu au fost de acord cu preluarea administrării fondului. Această opţiune a fost valabilă în perioada de 30 de zile calendaristice de la data informării cu privire la derularea acestei operaţiuni, precizează CSSPP.
În etapa ulterioară autorizării definitive a preluării administrării Fondului de Pensii Facultative BCR-Prudent CSSPP va emite decizii referitoare la retragerea autorizaţiei prospectului schemei de pensii facultative al Fondului de Pensii Facultative BCR-PRUDENT administrat de S.C. BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group S.A., la retragerea autorizaţiei de administrare a fondurilor de pensii facultative a S.C. BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group S.A. precum şi la radierea S.C. BCR Asigurări de Viaţă Vienna Insurance Group S.A. din Registrul CSSPP.
În prezent, pe piaţa pensiilor facultative sunt autorizate 14 fonduri de pensii facultative şi 11 administratori supravegheaţi şi controlaţi de către CSSPP. Conform ultimelor date disponibile, la finalul lunii noiembrie a.c., în sistemul pensiilor facultative erau înscrişi 183.819 participanţi, iar activele nete acumulate însumau 192 milioane lei.