Banca Comerciala Romana a depasit numarul de 10.000 de Point of Sales (POS) instalate, se arata intr-un comunicat al bancii. Astfel, 95% din POS-uri se regasesc la mai mult de 7.000 de comercianti, restul fiind instalate in unitatile bancii.
“Am reusit prin eforturi sustinute, performanta de a avea cea mai mare retea nationala operationala de POS-uri instalate in majoritate, la comercianti. BCR a fost si este promotorul platilor electronice in Romania. Banca a emis primul card – BCR Maestro – in decembrie 1996 si, dupa aproape 11 ani de inovatie si de eforturi sustinute, oferim beneficiarilor 22 tipuri de carduri, destinate populatiei si firmelor”, a declarat Octavian Costache, directorul executiv al Directiei Carduri din cadrul BCR.
Potrivit comunicatului , BCR este lider pe piata cardurilor si are, in prezent, aproape 2,2 milioane de carduri active. Banca ofera clientilor, persoane fizice si juridice, un numar de 22 de tipuri de carduri, de debit si de credit, cu utilizare in tara si/sau strainatate, cu conturi in lei sau valute liber convertibile.
Prin intermediul cardurilor, clientii BCR au posibilitatea sa-si plateasca facturile si ratele de credit de la ATM, sa-si reancarce cartelele Vodafone si sa utilizeze serviciul Mobile Banking. Banca are o retea de ATM-uri 1.300 de unitati operationale, pe teritoriul tarii.
BCR, membra a Grupului Erste Bank, este o banca universala si gestioneaza active de peste 13 miliarde de euro. Banca are in prezent 477 sucursale si agentii in intreaga tara in majoritatea oraselor cu peste 10.000 de locuitori. BCR pune la dispozitia clientilor servicii de Internet banking si e-commerce si emite 22 tipuri de carduri de credit si de debit.
Sursa: Capital 30 Ianuarie 2007