Dobânzile la creditele cu garanţii imobiliare contractate de la BCR în moneda europeană au fost reduse cu minimum 0,75 puncte procentuale şi maximum 1,25 puncte, potrivit unui comunicat al instituţiei financiare.
Astfel, la creditele ipotecare banca percepe o dobândă nominală de 6,239% (EURIBOR 6 luni +5,25%) la împrumuturile contractate de clienţii cu istoric la BCR, iar pentru clienţii noi dobânda este de 6,739% (EURIBOR 6 luni + 5,75%). Condiţia pentru a plăti aceste dobânzi este ca avansul plătit de client la achiziţia imobilului să fie de cel puţin 25%.
Dacă avansul este sub 10% dobânda nominală creşte cu 0,4 puncte, iar în cazul în care avansul este între 10% şi 25% din valoarea tranzacţiei dobânda creşte cu 0,2 puncte procentuale. Până în prezent condiţiile băncii impuneau un avans de minimum 25%. Puteau avea un avans mai mic clienţii cu o bonitate foarte bună.
În acelaşi timp, baca a redus şi dobânzile la creditele de nevoi personale în euro garantate cu proprietăţi imobiliare (Maxicredit BCR) până la 6,739% (EURIBOR 6 luni + 5,75%) pentru clienţii cu istoric BCR, respectiv 7,239% (EURIBOR 6 luni + 6,25%) pentru clienţii noi ai instituţiei de credit.
Suplimentar, BCR le oferă gratuit clienţilor poliţele de asigurare ale imobililor ipotecate şi asigurări de viaţă.