Cei care folosesc următoarea aplicație vor avea parte de un nou beneficiu. Potrivit celor spuse de Ondrej Knot, co-fondator și CEO Dateio, lansarea acesteia reprezintă „o piatră de temelie”.
George, aplicația de mobile & internet banking a Băncii Comerciale Române, introduce sub umbrela sa noul program George Moneyback. Disponibil direct în aplicație, programul va oferi o serie de recompense clienților BCR care vor folosi plata cu cardul, în cadrul magazinelor partenere. Spre deosebire de alte platforme de acest gen, Moneyback este special concepută pentru a se plia pe profilul clienților, oferind recompense customizate bazate pe istoricul tranzacțiilor anterioare cu card bancar.
Noile tehnologii implementate în program au fost concepute și vor fi oferite de compania Dateio, unul dintre cele mai de succes start-up-uri de FinTech din Cehia, specializat în analiza datelor ce provin din tranzacțiile cu cardul la comerciant. Compania pune inovația pe primul plan și colaborează în acest moment cu peste 12 instituții financiare importante la nivel mondial. Implicarea Dateio în noul program va oferi posibilitatea retailerilor, odată cu lansarea Moneyback, de a atinge un potențial de peste 900.000 de clienți în România, iar în CEE de peste 2.5 milioane.
“Lansarea Moneyback reprezintă pentru noi o piatră de temelie. De-a lungul colaborării noastre cu BCR, unul dintre cei mai mari emitenți de carduri din România, am reușit performanța de a tripla numărul de utilizatori, in acest moment partenerii nostri reușind să ajungă cu ofertele lor la o plajă de peste 900.000 de utilizatori de carduri. Important de știut este că partenerii plătesc doar pentru tranzacțiile realizate, iar punctul cheie al soluției noastre stă în customizarea pe care o oferim consumatorilor finali. Pentru retaileri acest lucru înseamnă că își pot segmenta targetul pe baza comportamentului real de consum – tranzacțiile anterioare realizate cu cardul bancar,” a declarat Ondrej Knot, co-fondator și CEO Dateio.
În acest moment, marketingul bazat pe date tranzacționale reale, denumit de asemenea Card-Linked Marketing, cucerește piața mondială, în special pe cea din SUA. Mai mult decât atât, din punctul nostru de vedere, acest nou tip de marketing va înlocui în scurt timp campaniile tradiționale realizate prin vouchere și carduri de loialitate.
“Atât voucherele, cât și programele de loialitate, reprezentau o modalitate importantă pentru retailer de a conecta campania de marketing cu consumatorul, pe baza comportamentului sau real de cumpărături. Cu Card Linked Offers, această conexiune se realizează instant prin plata cu cardul. Retailerii pot observa în timp real cât de performantă este campania pe care o desfășoară și pot îmbunătăți parametrii acesteia în cazul in care este necesar,” a explicat Ondrej beneficiile acestei noi forme de marketing.
Dateio reprezintă singura companie prezentă în România care pune la dispoziția tuturor emitentilor de carduri tehnologie și inovație în prelucrarea datelor și Card-Linked Marketing. Campaniile CLO ajută atât la creșterea portofoliului de clienți, cât și la retenția celor deja existenți. Pe lângă posibilitatea executării unor campanii de achiziție și loializare a clienților, Dateio oferă partenerilor din retail informatii detaliate privind comportamentul de consum al clienților, aceasta constituind și o bază solidă pentru noi activități de marketing, din ce în ce mai inovative și mai bine customizate.
“Băncile integrează soluția noastră în sistemul lor de mobile banking, noi trebuie să fim un partener de încredere 100 %. A durat un an de zile până am reușit să ne convingem primul client să ajungă în stadiul pilot al programului, dar acesta a fost doar începutul. Acum este mult mai usor să le arătăm și demonstrăm clienților capacitățile acestei platforme, tehnologia fiind folosită de competitori din aceeași piață sau de sucursale ale acestora din alte țări. Acesta este și unul dintre motivele pentru care colaborarea noastră cu BCR funcționeaza atât de bine, grupul din care face parte -Erste Group- înțelegând și susținând inovația,” a adăugat Ondrej Knot.
Până la sfârșitul anului, Dateio plănuiește lansarea platformei de CLO marketing ân Austria, urmată de extinderea în Croația și Ungaria în primul trimestru al lui 2021. Această dezvoltare vizează atingerea unui portofoliu de 4 peste milioane de consumatori, în toate aceste trei țări, Dateio urmând a fi prima companie care va oferi acest tip de serviciu.
Dateio deține în acest moment în portofoliu peste 300 de comercianți parteneri în cele 3 țări în care îți desfășoară activitatea. În România, parteneri ca Mol, Cora, Help Net, Flanco și Douglas, se numără printre cei peste 100 de parteneri pe care utilizatorii George Moneyback îi vor descoperi în aplicație cu oferte dedicate.
Mai multe informatii tehnice
Dateio are în acest moment o echipă formată din 40 de oameni și aproximativ 20 de developeri și specialisti în date care lucrează în platforma de Java și în Groovy framework. Layerul de date este realizat în Postgres, adăugându-i-se o serie de algoritmi avansați, de la metode statistice de machine learning și până la alte tehnologii de Inteligență Artificială care analizează zeci de milioane de tranzactți pe lună.
Integrarea în aplicatia de banking are loc prin intermediul unui API, ceea ce permite o integrare simplă și rapidă. „Construim o platformă, un singur produs pentru orice bancă din lume, prin urmare încercăm să dedicăm cât mai puțin timp posibil dezvoltării customizate și mai mult dezvoltării produsului în sine,” a precizat Ondrej.