Banca Comercială Romană (BCR) a obţinut un plafon suplimentar în cadrul programului Prima Casă, prin realocarea sumelor neutilizate destinate achiziţiilor de locuinţe construite de ANL, prin care va putea acorda credite noi în valoare de aproximativ 136 milioane lei, au anunţat reprezentanţii băncii.
Sumele realocate pot fi folosite la achiziţia oricărui tip de locuinţă prin programul Prima Casă.
BCR estimează că astfel va acorda circa 1.000 de noi credite Prima Casă, până la mijlocul lunii octombrie.
BCR a acordat deja în cadrul programului Prima Casă 6 aproximativ 3.700 de credite, iar de la începutul programului şi până în prezent, circa 35.000, în valoare de aproximativ 1,9 miliarde de euro.
Evoluţia vânzărilor de credite ipotecare a arătat o creştere a creditului ipotecar standard, ce a egalat vânzările prin programul Prima Casă, însă, ca de obicei la finalul plafonului alocat Progamului, evoluţiile recente indică vânzări mai puternice pe Prima Casă, arată reprezentanţii BCR.
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, cu active de 14,4 miliarde euro.