Urmând precedentului anunţ referitor la acordul dintre Erste Group şi Vienna Insurance Group (VIG), Banca Comercială Română (BCR) a iniţiat împreuna cu VIG negocierile referitoare la termenii tranzacţiei (acordul de achiziţionare a acţiunilor, preţ şi acordul de distribuţie) şi la vânzarea acţiunilor deţinute în cadrul celor două companii de asigurări: BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă.
Discuţiile dintre cele doua companii s-au finalizat prin semnarea, ieri, a unui acord privind achiziţia de către Vienna Insurance Group a 88,56% din BCR Asigurări (incl. acţiunile deţinute de către Financiara S.A., o subsidiară a BCR) şi a 88,47% din BCR Asigurări de Viaţă.
De asemenea, între BCR şi VIG a fost semnat un acord de cooperare pe 15 ani în ceea ce priveşte distribuţia în România. Cooperarea are ca obiect distribuţia produselor fiecăruia dintre parteneri prin reţeaua celuilalt partener.
Datorită cooperării strânse dintre companiile membre ale VIG şi Grupul BCR în România, BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă îşi vor păstra numele atât timp cât VIG va deţine o cotă de peste 50% în cadrul acestora şi atât timp cât acordul de distribuţie va fi valabil. În plus, birourile BCR Asigurări şi BCR Asigurări de Viaţă vor continua să funcţioneze în cadrul sucursalelor BCR până când cele doua părţi vor decide altfel.
Suma totală a tranzacţiei se ridică la o valoare de aproximativ 244 milioane Euro. Un procent de 5% în cadrul companiei BCR Asigurări de Viaţă va rămâne în posesia BCR. Restul de acţiuni se află în posesia acţionarilor minoritari.
Finalizarea tranzacţiei este aşteptată pe parcursul următoarelor săptămâni dupa aprobarea autorităţilor din domeniul competiţiei şi a regulatorilor pieţei de asigurări din România.
Concomitent, Erste Group Bank AG a finalizat cu success, ieri, vânzarea investiţiilor sale în domeniul asigurărilor din Europa Centrală şi de Est, incluzând s Versicherung din Austria, vândut către WIENER STÄDTISCHE Versicherung AG – Vienna Insurance Group (VIG). În cadrul tranzacţiei, Erste Group sau filalele sale bancare respective din Europa Centrală şi de Est (ECE) vor reţine o cotă de 5% în fiecare dintre companiile locale de asigurări de viaţă.
Pe lângă vânzarea filialelor din domeniul asigurărilor, cele două grupuri au încheiat un acord de cooperare în domeniul distribuţiei. Acest acord are un termen de 15 ani şi va sta la baza unei cooperări mai strânse între Erste Group şi VIG. În cadrul acordului, cei doi parteneri se angajează să vândă fiecare produsele celuilalt, prin canalele lor respective de vânzări, precum şi să le acorde tratament preferenţial. În acest mod, VIG dobândeşte acces la mai bine de 2.900 filiale şi peste 16 milioane clienţi ai Erste Group în regiune. În schimb, Erste Group va avea acces la cei aproximativ 10 milioane clienţi VIG, în acele ţări în care ambii parteneri operează în prezent.
Sursa: BCR