BCR a depus la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) o cerere pentru avizarea unei companii specializate in administrarea de fonduri de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II), informeaza un comunicat al bancii. Aceasta va purta numele “BCR Administrare Fond de Pensii S.A.” iar capitalul sau social initial va fi de 50 de milioane de lei. 

BCR are ca obiectiv o cota de peste 30% pe piata fondurilor de pensii obligatorii administrate privat. 

Dupa ce va obtine avizul de constituire, BCR va face demersurile de inscriere a Administratorului la Registrul  Comertului si pentru obtinerea autorizatiei de functionare a Administratorului si a schemei de pensii. 

BCR, membra a grupului Erste Bank, gestioneaza active de peste 14 miliarde de euro. Banca are peste 495 de sucursale si agentii in intreaga tara si o retea de peste 1.300 de ATM-uri si peste 11.000 de POS-uri.

 

Sursa: Capital 16 Mai 2007