Cât de gravă era afecțiunea de care suferea Benone Sinulescu? Beatrice Mahler: Șansele de supraviețuire sunt extrem de mici
Pneumonia de aspiraţie este o pneumonie cu prognostic sever, ce necesită asistență imediată și implică un risc de deces mare, potrivit celor spuse de medicul Beatrice Mahler.
„Pneumonia de aspiratie este o formă foarte severă de pneumonie în care o parte din continutul stomacului ajunge in plaman si arde plamanul. Este o pneumonie cu prognostic sever, cu necesar de asistenta important si cu risc de deces mare. Sunt forme de pneumonie de aspiratie care se vindeca si forme care chiar daca sunt internate nu reusesc sa depaseasca acest moment. Este foarte important ca interventia sa se faca promt in astfel de situaţii.
Pneumoniile de aspiratie pot fi intalnite la persoanele care au come de diverse cauze, însă cele mai frecvente sunt întâlnite la persoanele cu afectiuni neurologice. Este o pneumonie care evolueaza sever si sansele de supravietuire sunt extrem de mici la domiciliu”, a declarat Beatrice Mahler, potrivit romaniatv.net
Ce avere a lăsat Benone Sinulescu în urmă?
Benone Sinulescu și-a aranjat lucrurile personale cu mulți ani în urmă. Mai precis, regretatul artist și-a făcut testamentul în 2014 și i-a lăsat toată averea soției sale. Totodată, când aceasta nu va mai fi, nepoții vor moșteni agoniseala de-o viață a artistului.
„Eu şi soţia mea avem reciprocitate… Dacă mor eu, totul îi rămâne ei… Şi drepturile de autor, casele din Bucureşti, Buzău şi de lângă Arad, banii, toată averea noastră. Şi invers… Doar că soţia mea, fiind inginer chimist, nu are drepturi de autor. În acest sens, am făcut deja testamentul la notariat. Am preferat să fie ceva gândit din vreme. Drepturile de autor nu le vom lăsa de izbelişte. După ce niciunul dintre noi nu va mai trăi, avem nepoţi. Şi eu, şi nevastă-mea avem familii mari”, a explicat în trecut Benone Sinulescu.
La vremea respectivă, artistul a explicat că ideea testamentului i-a venit după disputa pentru moştenire dintre fiii lui Ion Dolănescu.
Amintim că artistul s-a retras la țară înainte de pandemie, în localitatea Bârzava, din Arad. Într-un interviu pentru un post TV, Benone Sinulescu a povestit că o duce mult mai bine la țară și îl bucură să se ocupe de treburile gospodăriei împreună cu soția sa
„Îmi place să mai stau și la țară că m-am săturat de oraș toată viața. Avem casă și în Arad și la Bârzava, unde aerul este mai respirabil și ne simțim bine. Am stat aici pentru că avem o grădină mare, cu mulți pomi fructiferi, migdale, kiwi, avem de toate. Soția mea este inginer chimist, în chimie alimentară. Nici eu nu mi-o imaginam atât de pricepută în toate”, a mărturisit interpretul de muzică populară.