BEC validează șapte candidaturi pentru alegerile prezidențiale din 2024
Biroul Electoral Central (BEC) a validat, în ședința de joi, șapte candidaturi pentru alegerile prezidențiale din acest an, în timp ce candidatura lui Miron Cozma a fost respinsă.
BEC a aprobat candidaturile și simbolurile electorale ale următorilor candidați pentru funcția de Președinte al României în 2024:
- Decizie privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Elena-Valerica Lasconi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Călin Georgescu, candidat independent la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Hunor Kelemen la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Mircea-Dan Geoană, candidat independent la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;
- Decizie privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
Candidatura lui Miron Cozma respinsă de Biroul Electoral Central
Pe de altă parte, candidatura lui Miron Cozma a fost respinsă de BEC. Cozma a depus doar o cerere de admitere a candidaturii, fără a depune lista susținătorilor necesară. El a solicitat utilizarea listei cu semnături din 2019. El a precizat că aceasta cuprinde 311.436 de semnături organizate în 50 de dosare.
Totuși, BEC a transmis că aceasta nu poate fi considerată validă pentru alegerile din 2024.
De asemenea, Cozma nu a depus alte documente obligatorii, cum ar fi declarația de acceptare a candidaturii, declarația de avere și declarația pe propria răspundere privind colaborarea cu Securitatea.
Miron Cozma are dreptul de a contesta decizia la Curtea Constituțională în termen de 24 de ore de la afișarea publică.
Data limită pentru depunerea candidaturilor este 5 octombrie 2024, ora 24:00. Primul tur al alegerilor va avea loc pe 24 noiembrie, iar al doilea tur pe 8 decembrie.
La alegerile prezidențiale din acest an, campania electorală începe la data de 25 octombrie ora 00.00, și se încheie la data de 23 noiembrie, ora 07.00.
În eventualitatea organizării unui al doilea tur de scrutin, campania electorală începe de la data aducerii la cunoștință publică a zilei votării și se încheie la data de 7 decembrie, ora 07.00, precizează BEC.