Această finanțare de la Banca Europeană de Investiții (BEI) face parte dintr-un program de investiții de 630 de milioane de euro, care vizează creșterea eficienței energetice și susținerea tranziției către surse regenerabile de energie.
Finanțarea BEI vizează creșterea eficienței energetice
Proiectul va moderniza peste 80.000 de kilometri de linii electrice de înaltă, medie și joasă tensiune, va implementa tehnologii de ultimă generație și va introduce contoare inteligente. Aceste măsuri vor contribui la:
- Decarbonizarea sectorului energetic prin integrarea surselor regenerabile de energie, precum energia solară.
- Automatizarea și digitalizarea rețelei, ceea ce va îmbunătăți fiabilitatea și siguranța distribuției de energie.
- Creșterea interoperabilității între sistemele energetice ale României și ale altor state europene, cum ar fi Ungaria și Bulgaria.
Programul este parte a proiectului european Rețeaua Modernizată de Energie din Carpați (CARMEN), care urmărește îmbunătățirea interconectivității transfrontaliere până în 2028.
Peste 1,5 milioane de gospodării și afaceri din regiune vor beneficia de un sistem electric mai fiabil și mai eficient. Vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris, a oferit mai multe explicații.
„Această iniţiativă va spori eficienţa energetică, va facilita integrarea surselor de energie regenerabilă şi va stimula creşterea economică în regiune. Infrastructura digitalizată a Delgaz Grid va deveni mai inteligentă şi mai rezilientă, îmbunătăţind semnificativ distribuţia de energie care poate alimenta milioane de gospodării timp de un an”, a declarat Ioannis Tsakiris, vicepreşedinte al BEI.
Directorul executiv al E.ON România a declarat că acest acord reprezintă un pas esențial
La rândul lui, directorul executiv al E.ON România, Volker Raffel, a declarat că acest acord reprezintă un pas esențial pentru dezvoltarea sustenabilității industriei energetice din România.
„Investiţia noastră totală de aproape 630 de milioane de euro este destinată modernizării şi digitalizării infrastructurii. Investiţiile în reţele generează creştere economică pentru România. Ne concentrăm pe provocările generate de dezvoltarea fără precedent a capacităţilor de producere a energiei regenerabile, creşterea numărului de prosumatori şi staţii de încărcare pentru vehicule electrice. Acest acord este esenţial pentru a îmbunătăţi calitatea serviciilor noastre, eficienţa operaţională şi siguranţa fluxurilor de energie. Suntem bucuroşi să avem BEI ca partener pentru dezvoltarea sustenabilităţii industriei şi în deservirea clienţilor noştri”, a declarat Volker Raffel, director executiv al E.ON România, compania-mamă a Delgaz Grid.
Amintim că Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a UE, deţinută de statele membre.