Au trecut douăzeci și șase de ani de când Alexander Lukaşenko, fost șef de colhoz ajuns la putere după căderea Uniunii Sovietice, conduce Belarus cu mână de fier. În mod deloc surprinzător, ultimul dictator al Europei și-a anunțat victoria la prezidențialele de duminică, 9 august, cu un scor proporțional cu scandalul acestei noi farse electorale (80,2%). Oponenta Svetlana Tihanovskaia, care a atras mulțimi la manifestațiile din timpul campaniei, este creditată cu doar 9,9% din voturi. Ea susține că a obținut de fapt majoritatea voturilor, scrie Le Monde, într-un editorial.

Începând de duminică seara, zeci de mii de manifestanți se confruntă pe străzi cu poliția din Minsk și din alte 20 de orașe din țară. La fel ca după alegerile prezidențiale din 2010, ei contestă rezultatul oficial al unui scrutin care arată ca o mascaradă: candidați ai opoziției arestați, urne netransparente, cabine de vot fără perdele, observatori locali bătuți și arestați, jurnaliști străini cu acreditări suspendate.

Oricare va fi rezultatul confruntării dintre cetățenii furioși pentru că li s-au furat alegerile și forțele de ordine ale unui regim autoritar lipsit de scrupule, nimic nu va mai fi la fel în această țară de 9,5 milioane de locuitori, fostă republică sovietică situată între Rusia și Polonia.

Trei femei, soții sau partenere ale candidaților de opoziție arestați, au luat locul bărbaților, formând un trio care a adus speranța unei schimbări. Novice, dar curajoase, au susținut și au făcut credibilă candidatura uneia dintre ele, Svetlana Tihanovskaia, de 37 de ani, al cărei soț, un blogger extrem de popular, se află în închisoare.

Schimbare profundă

Nici amenințările, nici intimidările nu au putut să o oprească pe cea al cărei obiectiv central este sfârșitul domniei lui Lukașenko. Populația, mult timp atașată de „tatăl poporului” pentru că a evitat haosul la căderea URSS, pare să se dezică de acesta, mai ales de când a recomandat votca pe post de remediu anticoronavirus.

Fidel obiceiului său, autocratul a încercat să găsească înainte de alegeri un inamic public extern pentru a provoca un reflex de apărare. Uniunea Europeană, ținta sa favorită până la ridicarea de către Bruxelles a sancțiunilor decise în urma represiunii din 2010, a fost înlocuită anul acesta de Rusia, acuzată că vrea să destabilizeze Belarusul.

Obișnuit să facă un zig-zag abil între Est și Vest, omul forte din Belarus are nevoie crucială de vecinul și fratele mai mare de la Moscova. Rusia îi oferă gaz și petrol la prețuri preferențiale, un ajutor vital pentru evitarea falimentului unei economii ultracentralizate și deficitare. Chiar dacă prietenul Vladimir Putin nu a apreciat faptul că Lukașenko s-a distanțat de Moscova în conflictul cu Ucraina – a cărei soartă se teme să nu o împărtășească -, o revoluție în Belarus, țară cu funcționare post-sovietică, ar fi o bătaie de cap pentru Kremlin.

Cu toate acestea, belarușii aspiră la o schimbare politică profundă, strângând rândurile în jurul candidatei de opoziție. Țara lor, care se învecinează cu Uniunea Europeană, nu este candidată la aderare. Dar UE, bazată pe principii democratice, va trebui să facă totul pentru a ajuta societatea civilă din Belarus să-și aleagă destinul.

De asemenea, europenii vor trebui să tragă toate consecințele politice și economice ale noii farse electorale de duminică și ale reprimării manifestanților care protestează împotriva acestei negări a democrației.