Nicole de Moor a accentuat importanța reformei sistemului Schengen ca precondiție esențială pentru orice discuție despre extinderea acestuia. Aceasta include o revizuire a Codului frontierelor Schengen. Ea a sugerat că o gestionare mai eficientă a migrației și frontiere mai puternice sunt cruciale.
Sistemul Schengen trebuie reformat
Oficialul belgian a diferențiat clar între persoanele care caută refugiu din motive de război și persecuție și cele care nu îndeplinesc aceste criterii, subliniind necesitatea unei abordări echilibrate.
Nicole de Moor a spus: „cred că este important să reformăm nu numai sistemul de migraţie, ci şi sistemul Schengen şi avem un instrument important pentru negociere – Codul frontierelor Schengen – şi cred că trebuie să reformăm sistemul”, potrivit Agerpres.
De asemenea, secretarul de stat a pledat pentru o solidaritate sporită între statele membre ale UE, în special în gestionarea migrației. Ea a menționat negocierile intense din ultimele săptămâni și a subliniat susținerea Belgiei pentru președinția spaniolă în vederea ajungerii la un acord asupra Pactului privind migrația și azilul. De Moor a recunoscut un sentiment general de urgență și importanța finalizării acestui proiect.
Secretarul de stat belgian pentru migrație a precizat că a „discutat cu mulţi eurodeputaţi şi am simţit că există un sentiment de urgenţă, toată lumea ştie cât de important este acest elan, am trecut prin negocieri lungi, un maraton, şi trebuie să finalizăm acest proiect”.
Reforma este prioritară extinderii
Întrebată specific despre extinderea spațiului Schengen, de Moor a reiterat că discuțiile despre includerea României și Bulgariei sunt în curs. Cu toate acestea, reforma sistemului trebuie să fie prioritară a mai spus ea.
Această poziție reflectă o abordare oarecum îngrijorătoare a Belgiei, țară care nu s-a opus anterior aderării României și Bulgariei la Schengen, spre deosebire de alte state membre cum ar fi Austria și Olanda.
Practic, De Moor a evidențiat că Belgia, care urmează să preia președinția Consiliului UE, vede reformarea Schengen ca un pas esențial înaintea oricărei extinderi.
„Discutăm despre extinderea Schengen în viitor, dar mai întâi trebuie să reformăm sistemul însuşi, iar Europa trebuie şi ea să fie pregătită”, a spus oficialul belgian.
Ministerul Afacerilor Externe trebuie să clarifice situația
În acest context, eurodeputatul Victor Negrescu a declarat marți că Ministerul Afacerilor Externe din România ar trebui să clarifice foarte rapid poziția oficială a Belgiei.
„Au fost contacte succesive între România şi Belgia şi, din toate acele contacte, ni s-au dat garanţii ferme că acest stat sprijină ţara noastră. Sper să fie doar o poziţie personală, însă trebuie să clarificăm rapid acest lucru şi trebuie să clarificăm poziţiile tuturor statelor membre în perspectiva unui eventual vot privind aderarea României la spaţiul Schengen”, a declarat Negrescu pe marginea reuniunii de marţi a miniştrilor de interne ai UE.
El a precizat că, la reuniunea de marţi din cadrul Consiliului JAI, au existat „state care au dorit să ia cuvântul pentru a sprijini România, preşedinţia spaniolă, Germania, Franţa, partenerii noştri tradiţionali au fost vocali în această privinţă, însă nu am avut opiniile tuturor statelor membre”.
De asemenea, Negrescu şi-a exprimat speranţa că România va reuşi cât mai curând posibil să afle poziţia curentă a tuturor statelor membre „pentru că nu putem să avem un consiliu extraordinar sau o decizie până la finalul anului fără să avem garanţii”.
„Eu sper să evităm dezastrul de anul trecut şi surpriza pe care am avut-o, când, se pare că de nicăieri, Austria a decis să se opună extinderii zonei de liberă circulaţie. Anul acesta trebuie să avem o altă abordare şi aici salut poziţia premierului României, Marcel Ciolacu, care a cerut explicit miniştrilor responsabili, ministrul de externe şi ministrul de interne, să verifice toate aceste informaţii până la ultimul detaliu”, a mai spus eurodeputatul.