Belgia propune crearea unei „CIA europene”

Belgia doreşte constituirea unei 'agenţii europene de informaţii', care să aibă ca obiectiv principal consolidarea cooperării antiteroriste la nivel european, a declarat luni premierul belgian Charles Michel, citat de AFP.

'Astăzi, ne lovim de o dificultate, şi anume că schimburile de informaţii pe plan european sunt bilaterale (…) Nu există un sistem de informaţii armonizat la nivel european', a indicat şeful executivului belgian într-o declaraţie acordată postului de radio francez RTL. 

Prin urmare, 'trebuie să constituim cât mai repede posibil o agenţie europeană de informaţii, o CIA (Agenţia Centrală de Informaţii a SUA n.red.) europeană', pentru a regrupa informaţiile despre indivizii 'suspectaţi de tentaţii radicale' şi pentru 'a-i demasca pe cei care au intenţii ostile', a adăugat Charles Michel. 

Dar el a admis că propunerea sa, pe care a prezentat-o deja responsabililor din blocul comunitar, nu a fost foarte bine primită de unii dintre aceştia, cum este cazul chiar al ministrului francez de interne, Bernard Cazeneuve, deşi ancheta privind atacurile care au avut loc la Paris pe 13 noiembrie a evidenţiat cooperarea deficitară între serviciile secrete europene, unii dintre teroriştii care au executat acele atacuri fiind de mult timp în evidenţele unora dintre aceste servicii. 

O iniţiativă asemănătoare a venit vineri şi din partea comisarului european pentru afaceri interne, Dimitris Avramopoulos. Dar şi acesta a constatat imediat rezervele mai multor state membre, inclusiv ale Germaniei, concretizarea acestui demers necesitând în plus şi modificarea tratatelor europene. 

'Nu trebuie să ne risipim energia pentru o agenţie europeană de informaţii. Nu imi pot imagina că am putea renunţa la suveranitatea noastră naţională' în acest domeniu, a reacţionat, tot vineri, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, care a sugerat mai degrabă să ne 'concentrăm eforturile pe îmbunătăţirea schimburilor de informaţii între instituţiile deja existente'.

 AGERPRES