Grupul belgian Alinso, care deţine în parteneriat cu omul de afaceri prahovean Petrică Uşurelu proiectul Ploieşti West Park, a lansat primul terminal intermodal de cale ferată independentă din regiune, ce va fi administrat în parteneriat cu Rail Cargo Austria.
Noul terminal este deja operaţional şi o serie de trenuri au fost deja programate pentru săptămânile viitoare. Prima fază a proiectului a atras o investiţie de şapte milioane de euro cu focalizare pe tehnologia de ultimă generaţie şi soluţii care protejează mediul înconjurător. Proiectul total va avea 10 hectare cu o capacitate de depozitare de 5.000 TEU şi o lungime totală de 2,2 km de cale ferată.
„Prima fază a proiectului are 19.500 mp, cu 1.130 de metri lungimea căii ferate şi o capacitate totală de depozitare de 1.028 TEU. Facilităţile terminalului includ: securitate 24/7, sistem de supraveghere video, punct vamal, staţie pentru containere de marfă, staţie de reparare containere, staţie de combustibil, parcare autovehicule şi camioane. Ne-am decis să implementăm acest terminal în momentul în care au existat câteva companii din regiune ce erau interesate de existenţa unui mod de transport intermodal în zona Prahovei”, a declarat Petrică Uşurelu, partener Alinso Romania.
Petrică Uşurelu, proprietarul Piritex Group – poziţionat pe locul 215 în Top 300 Capital cu o avere estimată la 25-30 mil. euro, deţine o participaţie de 20% în cadrul proiectului Ploieşti West Park, restul fiind deţinut de grupul belgian. Uşurelu a comasat în decurs de un an o serie de terenuri agricole achiziţionate de la persoane fizice şi a trecut în intravilan un lot mare de 220 de hectare situat în comuna Ariceştii Rahtivani de lângă Ploieşti.