Operatorul poştal belgian bpost nu a înaintat o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acţiunile Companiei Naţionale \\\'Poşta Română\\\' până la data-limită de 15 septembrie şi, în acest context, procesul de privatizare al companiei va fi reanalizat, a anunţat, marţi, Ministerul pentru Societatea Informaţională.
"Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) informează că ofertantul selectat pentru vânzarea celor 51% din acţiunile Companiei Naţionale Poşta Română, bpost, nu a avansat o ofertă angajantă până la termenul limită stabilit (15 septembrie 2015, ora 12,00 PM). Având în vedere îmbunătăţirea situaţiei economice a Poştei Române şi diversificarea portofoliului de servicii oferite, MSI consideră că procesul de privatizare aprobat prin HG nr. 761/2012, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar să fie supus analizei Guvernului României", notează sursa citată.
Potrivit MSI, în ultimii ani, Poşta Română a iniţiat mai multe acţiuni în perspectiva unei capitalizări rapide şi consistente, metoda aleasă de acţionarul majoritar, statul român, fiind majorarea de capital prin aport de capital privat.
"De la momentul achiziţionării dosarului de prezentare al Poştei Române de către bpost, până în prezent, echipa implicată în proces a susţinut un nivel consistent al discuţiilor cu potenţialii investitori, pe marginea oportunităţii investiţionale. În cadrul discuţiilor s-au abordat teme legate de planul de eficientizare a cheltuielilor şi a reţelei operaţionale, de situaţia financiară, de situaţia litigiilor, dar şi de cadrul de reglementare. În perspectiva privatizării, atât acţionarul majoritar, cât şi Poşta Română au întreprins toate demersurile care să clarifice şi să îmbunătăţească poziţia companiei ca oportunitate de investiţii. Astfel, numirea unui management pe baza standardelor guvernanţei corporative, în acord cu principiile OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), şi dezvoltarea unui plan de afaceri care să îmbunătăţească semnificativ calitatea serviciilor universale oferite cetăţenilor au fost implementate în ultimul an", precizează MSI.
Totodată, Poşta Română, cu sprijinul Consiliului Concurenţei, a pregătit documentaţia necesară pentru evaluarea de către Comisia Europeană a relaţiei dintre statul român şi compania publică, din perspectiva ajutorului de stat. Concluziile Executivului de la Bruxelles pe această temă au menirea de a elimina orice suspiciune legată de posibile elemente de natura ajutorului de stat, care să pericliteze valoarea investiţională a Poştei Române.
Ministerul de resort menţionează, totodată, că, în cadrul procesului de privatizare a Poştei Române, este consiliat de consorţiul format din KPMG România şi de Ţucă, Zbârcea & Asociaţii. Până în prezent, cele două entităţi şi-au oferit expertiza pe tot parcursul procesului, de la alegerea metodei optime de privatizare, până la participarea în cadrul discuţiilor purtate cu reprezentanţii Comisiei Europene.
În data de 3 februarie a acestui, MSI anunţa că statul român a acceptat oferta neangajantă depusă de către operatorul poştal belgian bpost pentru achiziţionarea pachetului de 51% din acţiunile deţinute la CNPR. Admiterea ofertantului bpost în etapa de due-diligence a procesului de privatizare a presupus, în principal, acces la camera de date, întâlniri operaţionale cu managementul companiei şi negocierea contractului de privatizare.
Operatorul belgian de servicii poştale bpost a avansat, la finalul lunii septembrie 2014, o ofertă neangajantă pentru achiziţionarea pachetului de 51% din acţiunile CNPR. Guvernul României a decis, în 12 decembrie 2012, demararea procedurii de privatizare a Poştei Române prin metoda majorării de capital prin aport de capital privat. Aceasta presupune dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei, inclusiv cel rezultat ca urmare a conversiei în acţiuni a creanţelor statului faţă de companie.
Poşta Română a încheiat anul 2014 cu un profit de 5 milioane de euro, după cinci ani de pierderi. Pentru 2015, compania ţinteşte menţinerea în marja de profit, concomitent cu implementarea unui plan amplu de investiţii, în valoare de peste 55 de milioane de lei (12,3 milioane de euro), strategie care va continua şi în 2016.
Compania este deţinută de statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională, în proporţie de 75%, şi de Fondul Proprietatea (FP) în proporţie de 25%. Poşta Română deţine cea mai mare reţea de distribuţie la nivel naţional, însemnând peste 80% din totalul subunităţilor poştale care operează, în prezent, în România. Peste 19 milioane de locuitori beneficiază de serviciile Poştei Române şi peste 7,5 milioane de adrese sunt acoperite de reţeaua poştală proprie.AGERPRES