În 2008 au fost acordate 419 permise de muncă pentru infirmierele străine din Belgia, faţă de doar 59 în 2004 şi de 296 în 2007, conform ministrului belgian al economiei şi muncii, Benoît Cerexhe. Belgia se confruntă cu o lipsă acută de personal în acest domeniu şi, în consecinţă, trebuie să apeleze la mână de lucru din afara ţării. Din cele 419 permise de muncă, 30% au fost obţinute de infirmierele din România, în timp ce restul au fost date unor infirmiere din Cong
În 2008 au fost acordate 419 permise de muncă pentru infirmierele străine din Belgia, faţă de doar 59 în 2004 şi de 296 în 2007, conform ministrului belgian al economiei şi muncii, Benoît Cerexhe.
Belgia se confruntă cu o lipsă acută de personal în acest domeniu şi, în consecinţă, trebuie să apeleze la mână de lucru din afara ţării.
Din cele 419 permise de muncă, 30% au fost obţinute de infirmierele din România, în timp ce restul au fost date unor infirmiere din Congo (19%), Liban (18%) şi Camerun (14%).
Cifrele au fost făcute publice exact astăzi, 12 mai, când se serbează Ziua Internaţională a Infirmeriei. Cu această ocazie, Benoît Cerexhe a ţinut să le transmită tinerilor belgieni că „meseria de infirmier oferă reale perspective de angajare în Bruxelles şi în alte zone ale Belgiei”.
Belgia a început să recurgă din ce în ce mai mult la mână străină de lucru în acest domeniu de activitatate. În urmă cu 2 ani, situaţia era cu totul alta. În 2006, statul a fost nevoită să acorde un număr dublu de permise pentru infirmieri. Astfel, dacă în 2005 au fost acordate doar 99 de permise, în 2006 s-au dat 195, iar în 2007 numărul acestora a urcat la aproape 300.
SURSA: „La Libre”