Într-un interviu acordat publicației The Economist, Ben Wallace a spus că ”acest lucru nu se va întâmpla”, adăugând că există ”o mulţime de probleme nerezolvate în NATO”.
Oficialul britanic a spus, de asemenea, că SUA doresc ca Jens Stoltenberg să rămână în funcţie şi după 30 septembrie.
Norvegianul Jens Stoltenberg, în vârstă de 64 de ani, a fost numit în funcția de secretar general al NATO la 1 octombrie pentru un mandat de 4 ani. Acesta a efectuat deja două mandate, iar postul i-a fost prelungit până la data de 30 septembrie 2023. Cele 31 de țări membre ale Alianței Nord-Atlantice sunt în căutarea unui succesor, însă nu au putut ajunge la un consens cu asupra niciunui candidat.
Ben Wallace exclude posibilitatea de a deveni secretar general al NATO
Radioteleviziunea publică norvegiană NRK și cotidianul Dagens Naeringsliv (DN), care citează surse anonime, susțin că Jens Stoltenberg ar rămâne în funcție până la Summitul de la Washington din 2024, care va marca 75 de ani de la fondarea NATO.
Luna aceasta, președintele american Joe Biden a spus că va susţine un britanic la conducerea NATO şi a subliniat că Ben Wallace este un ”individ foarte calificat”, însă ”rămâne de văzut” cui îi va reveni funcția.
La rândul său, premierul britanic Rishi Sunak a spus că înaintea vizitei din această lună la Casa Albă că Ben Wallace este o personalitate respectată la nivel mondial.
”Ben face o treabă fantastică, este un mare ministru al apărării. El este respectat în rândul colegilor săi din întreaga lume. Suntem printre singurele ţări care participă la fiecare operaţiune a NATO. Suntem percepuţi drept un lider chibzuit în NATO”, a declarat șeful Executivului de la Londra.
Cine îi va lua locul lui Jens Stoltenberg
Printre numele celor care i-ar putea succeda lui Jens Stoltenberg s-a vehiculat și cel al premierului danez Mette Frederiksen. Acesta a declarat însă că susţine reconfirmarea lui Jens Stoltenberg, a anunţat un oficial NATO.
Pe de altă parte, Jens Stoltenberg a reafirmat că nu are intenţia de a solicita o prelungire a mandatului său, dar a precizat că viitorul său va fi decis de cei 31 de membri ai Alianţei.
În afară de Mette Frederiksen, s-a menționat cu regularitate numele premierului estonian, Kaja Kallas