După îndelungi dezbateri și argumente pro și contra, Legea nr. 209 a fost, în sfârșit, publicată în Monitorul Oficial din data de 20 iulie 2015. Deși legea în sine a fost denumită Legea anulării unor datorii, percepția publică este cea de amnistie fiscală. Mulți se vor repezi să aprecieze că hoarde de contribuabili infractori beneficiază astfel de efectele ei. Cât este de adevărat vom vedea în continuare.
Revenind la obiectul în sine al amnistiei fiscale, observăm că legiuitorul acordă această „generozitate“ a sa în următoarele situații:
– în cazul diferenţelor de obligaţii fiscale principale, precum şi al celor accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă;
– în cazul diferenţelor de obligaţii fiscale principale şi/sau accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării de către angajaţii care şi-au desfăşurat activitatea pe teritoriul altei ţări;
– în cazul diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum şi al obligaţiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a depăşirii plafonului şi neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată. În cazul în care contribuabilul şi-a exercitat dreptul de deducere, potrivit legii, în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus după emiterea deciziei de impunere, organul fiscal nu anulează diferenţele de taxă pe valoarea adăugată, ci doar obligaţiile fiscale accesorii aferente diferenţelor de taxă pe valoarea adăugată.
În cazul tuturor celor 3 categorii anterior menționate, sunt vizate obligațiile fiscale cumulate, aferente perioadelor fiscale de până la 1 iulie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv data de 23 iulie 2015.
– în cazul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi al accesoriilor în cauză, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi sfârşitul lunii anterioare intrării în vigoare a legii şi neachitate până la data intrării în vigoare a legii. Aceste prevederi sunt aplicabile şi persoanelor care nu realizează venituri şi pentru care baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este salariul de bază minim brut pe ţară.
De precizat este și faptul că anularea tuturor obligaţiilor fiscale enumerate anterior se efectuează din oficiu de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligaţiilor fiscale, care se comunică contribuabilului.
Ce a dus la apariția acestei legi, așa zise a amnistiei fiscale ?
Bazându-se pe cele patru foste criterii de reclasificare a unei activități din independente în dependente – prevăzute de art.7 alin.(2) Cod fiscal, criterii, de altfel, irelevante din punct de vedere fiscal – autoritățile fiscale au procedat, în principal, în perioada anterioară, la reîncadrarea ca activități dependente în cazul diurnelor și al veniturile realizate de profesiile independente, organizate ca PFA-uri sau ca PFI-uri.
Desigur, impozitele achitate pe veniturile de natură salarială sunt evident mai mari decât cele achitate ca și PFA sau PFI. Însă și riscurile de afacere sunt diferite. Un PFA nu beneficiază de concediu de odihnă sau de indemnizație de concediu medical (chiar dacă plătește contribuția la sănătate) însă și un PFA își plătește impozitele și are obligația să se asigure la pensii. Logica fiscală este însă de cu totul altă natură: reîncadrăm fiscal venituri, doar fiscal – mai mult, în baza unor criterii extrem de interpretabile – fără să dăm și stagiu de cotizare la pensii, pentru că impozitele sunt mai mari. Oare este corectă această reîncadrare având în vedere prevederile normative?
În mod evident, contribuabilii împotriva cărora s-a dispus reîncadrarea se adresează instanței de judecată cerând dreptate… iar Fiscul cam pierde multe din aceste procese. Iar, în aceste condiții, ne întrebăm dacă – nu cumva – beneficiarul real al acestei legi este tocmai organul fiscal care ar trebui să justifice maniera abuzivă și discreționară în care a acționat în toate aceste situații. În plus, reclamele și statisticile despre cât de eficient, echidistant și cooperant este ANAF ul ar putea ieși un pic cam „șifonate“…
DRAGOȘ PĂTROI, managing partner al firmei de consultanță DRP TAX, cadru universitar asociat ASE
ADRIAN BENȚA, consultant fiscal, auditor financiar