Uleiul de măsline este o componentă nelipsită a dietei mediteraneene și este apreciat la superlativ datorită beneficiilor sale pentru sănătatea inimii și cogniție. Indiferent de modul în care este preparat, nu se poate nega că uleiul de măsline este un ingredient incredibil de versatil. Potrivit unor cercetări recente, beneficiile uleiului de măsline ar putea fi mult mai importante decât se bănuia, scrie TasteofHome.
Beneficiile uleiului de măsline
Ulei de măsline! Studiul, care se bazează pe cercetări anterioare conduse de dr. Bill Mullen, cercetător în domeniul sănătății cardiovasculare și metabolice la Universitatea din Glasgow, a constatat că uleiul de măsline este singurul ulei de gătit care are un impact pozitiv asupra sănătății inimii.
Anterior, Mullen și echipa sa au arătat că uleiul de măsline poate avea un impact tangibil asupra prezenței în urină a „biomarkerilor” legați de sănătatea inimii. Acești biomarkeri sunt fragmente de proteine care pot indica dezvoltarea bolii coronariene, chiar înainte ca simptomele să apară. Cu toate acestea, echipa nu a aplicat această tehnică de măsurare și altor uleiuri de gătit. Iar asta și-a propus să facă acest nou studiu.
Consumul zilnic, timp de șase săptămâni, de 20 ml de ulei de măsline, a făcut o diferență notabilă
Cercetarea a folosit și voluntari din Glasgow – același loc ca și cei care au luat parte la studiul original – pentru a vedea dacă rezultatele ar putea fi replicate. Rezultatul a fost uimitor: echipa a descoperit că un consum zilnic, timp de șase săptămâni, de 20 ml de ulei de măsline, a făcut o diferență notabilă asupra sănătății inimii.
Consumul acelorași cantități de ulei de rapiță și de floarea soarelui nu a avut niciun impact. Studiile anterioare au arătat, de asemenea, că un consum mai mare de ulei de măsline a fost asociat cu un risc mai scăzut de boli cardiovasculare.
Uleiul de măsline are efecte antiinflamatorii și contribuie la reducerea stresului oxidativ, îmbunătățirea colesterolului și scăderea tensiunii arteriale. A fost primul studiu prospectiv care a analizat asocierea dintre consumul de ulei de măsline și mortalitate în rândul populației din SUA, unde se consumă mai puțin ulei de măsline, în comparație cu țările mediteraneene.
Deși există o mulțime de modalități simple de a avea grijă de sănătatea inimii – de la o plimbare zilnică până la îngrijirea sănătății mintale – consumul a 20 ml de ulei de măsline pe zi este o schimbare pe care oricine o poate face.
Risc scăzut de deces din cauza unor boli cardiovasculare
Cercetătorii au analizat datele de la 60.582 de femei și 31.801 de bărbați și au descoperit că persoanele care au consumat o cantitate mai mare de ulei de măsline (mai mult de 0,5 lingurițe pe zi) au un risc mai scăzut de deces, din orice cauză. Mai precis, cei care nu au consumat niciodată sau rar ulei de măsline, în comparație cu cei care consumau mai mult de 0,5 lingurițe pe zi, au avut un risc cu 19% mai mare de mortalitate din cauza unor boli cardiovasculare și cu 17% mai mare de deces cauzat de cancer.
Ei au prezentat, de asemenea, un risc cu 29% mai mare de deces în urma unor boli neurodegenerative și un risc cu 18% mai mare de mortalitate prin boli respiratorii. „Uleiul de măsline conține o grăsime mononesaturată sănătoasă, numită acid oleic, care poate proteja inima, precum și vitaminele E și K”, spune dieteticianul Melissa Mitri. „Vitamina E este un antioxidant puternic, iar vitamina K joacă un rol în coagularea corectă a sângelui și în sănătatea inimii”, adaugă ea.
Autorii studiului spun că rezultatele lor vin în sprijinul recomandărilor privind înlocuirea grăsimilor animale cu uleiuri vegetale nesaturate, cum ar fi uleiul de măsline.