Mersul pe jos este o activitate recomandată de orice medic, pentru că poate menține condiția fizică și sănătatea generală. Mersul pe jos este o formă de activitate fizică accesibilă tuturor.
Este sigur, simplu și nu e nevoie de practică, iar beneficiile aduse sănătății sunt multiple. Noi cercetări sugerează că mersul pe jos, în fiecare zi, nu este benefic doar pentru inimă și plămâni, ci, în mod surprinzător, și pentru creier, potrivit TheBrighterside.
Un studiu publicat în JAMA Neurology, un jurnal al Asociației Medicale Americane, a constatat că persoanele cu vârste cuprinse între 40 și 79 de ani, care au făcut 9.826 de pași în fiecare zi, au avut cu 50% mai puține șanse de a suferi de demență. În timp ce exercițiile fizice și menținerea unei diete sănătoase au fost promovate ca modalități de a reduce factorii de risc, studiul din Danemarca dezvăluie cât de mult (și cu ce viteză) mersul pe jos poate avea un impact.
Pașii totali parcurși zilnic au fost numărați, iar după șapte ani au fost analizate diagnosticele de demență
În studiu au fost analizate aproximativ 78.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 40 și 79 de ani, care au purtat accelerometre la încheietura mâinii. Pașii totali parcurși zilnic de participanții la studiu au fost numărați iar după șapte ani au fost analizate diagnosticele de demență, de orice tip. Cercetătorii au controlat vârsta, etnia, educația, statutul socio-economic și sexul și au exclus alimentația necorespunzătoare, consumul de alcool, fumatul, istoricul bolilor cardiovasculare, medicamentele și problemele de somn.
Persoanele care fac zilnic 9.826 de pași au cu 50% mai puține șanse de a fi diagnosticați cu demență
Ei au descoperit că persoanele care fac zilnic 9.826 de pași sau mai mult au cu 50% mai puține șanse de a fi diagnosticați cu demență. Chiar și doar 3.800 de pași în fiecare zi a redus riscul de a dezvolta această maladie, cu 25%. Totodată, mersul în pas alert – definit ca mai mult de 40 de pași pe minut – aduce rezultate și mai bune, scăzând riscul de demență cu 57%.
Riscul de demență scade când oamenii merg în ritm alert
Cea mai mare scădere a riscului de demență a rezultat din mersul pe jos într-un ritm foarte alert, de 112 pași pe minut, timp de 30 de minute zilnic. Acest tip de mișcare a redus riscul de demență cu 62%. Descoperirile, deși semnificative, nu pot stabili o relație cauzală între mersul pe jos și riscul de demență, deoarece studiul a fost observațional. Mai mult, deoarece studiul nu a luat în considerare participanții care ar fi putut fi diagnosticați cu demență după efectuarea studiului și nici nu a inclus evaluări cognitive clinice, prevalența demenței în grupul de participanți poate fi mai mare decât cea raportată. Totuși, „dovezile tot mai mari privind beneficiile activității fizice pentru menținerea sănătății creierului nu mai pot fi ignorate”, au scris cercetătorii Ozioma Okonkwo și Elizabeth Planalp într-o analiză a acestui studiu. Borja del Pozo Cruz, autorul studiului, de la Centrul pentru îmbătrânire activă și sănătoasă de la Universitatea din Danemarca de Sud, a explicat: „Este un mesaj pe care medicii l-ar putea folosi pentru a motiva adulții în vârstă, foarte sedentari, să meargă cât mai mult pe jos”.
Ajută și la atenuarea simptomelor de depresie
Un alt studiu, din luna iulie, a constatat că, pe lângă exercițiile fizice, o serie de activități de zi cu zi ar putea reduce semnificativ riscul de demență. Astfel, studiul susține că efectuarea treburilor casnice a redus riscul de demență cu 21%, iar petrecerea timpului liber cu familia și prietenii a redus riscul de demență cu 15%. O altă cercetare a arătat că mersul pe jos ajută la atenuarea simptomelor de depresie. Cei care merg pe jos timp de 30 de minute, de 3-5 ori pe săptămână, timp de trei luni, vor manifesta cu până la 47% mai puține simptome de depresie.