În Italia, una ”passeggiata” (o plimbare făcută în ritm leje, fără o destinație specificată) face parte din rutina zilnică a oamenilor. Dovezile științifice vin în sprijinul încorporării unei plimbări, cea mai populară formă de activitate fizică, în activitatea zilnică.

Beneficiile unei plimbări zilnice de cinci minute, în fiecare seară

Cercetările publicate recent sugerează că o scurtă plimbare, pe la ora 18:00, poate reduce riscul de cancer intestinal.

De asemenea, poate îmbunătăți digestia, poate regla zahărul din sânge, scade tensiunea arterială și poate ajuta la pierderea în greutate.

Iată de ce doar cinci minute de plimbare în fiecare seara sunt suficiente pentru sănătatea noastră, potrivit Nzherald.com.

Reduce riscul de cancer intestinal

Cercetătorii de la Universitatea Regensburg din Germania, care au analizat datele a peste 86.000 de persoane din Marea Britanie, au descoperit că activitatea, cum ar fi mersul pe jos, în jurul orei 18:00, este legată de un risc cu 10% mai mic de cancer intestinal.

Mișcarea de seară declanșează o reducere a inflamației cronice, explică Colin Greaves, profesor de schimbare a comportamentului de la Universitatea din Birmingham.

medic pacient spital
SURSA FOTO: Dreamstime

Activitatea fizică este relaxantă, deci poate reduce inflamația cauzată de stres. De asemenea, este bună pentru metabolismul cardiovascular, mai ales prin reducerea tensiunii arteriale, care la rândul ei reduce stresul și inflamația. Mișcarea te ajută și să dormi mai bine – un alt factor care reduce stresul cronic și inflamația, spune el.

O plimbare de seară și exercițiile în general ajută la gestionarea greutății, mobilizează celulele antitumorale din sistemul nostru imunitar și îmbunătățesc procesul natural de moarte celulară. Fiecare dintre acești factori ar putea juca un rol în reducerea riscului de cancer intestinal, explică el.

Scade riscul de diabet de tip 2

O lucrare a cercetătorilor englezi, din 2016, a constatat că mersul vioi, timp de o oră, pe zi reduce riscul de a dezvolta această afecțiune cu 40%.

Deși studiul nu a investigat cel mai bun moment pentru o plimbare, programarea ei după cină „ar putea fi o modalitate excelentă de a reduce nivelul de zahăr din sânge” care apare după masă, rezultat al descompunerii carbohidraților în zahăr.

Valorile de zahăr din sânge cresc în jur de 15 până la 30 de minute după masă.

Reduce riscul de demență

Niciun medicament de pe planetă nu vă poate elimina riscul de demență, dar studiile sugerează că mersul pe jos ar putea fi util.

Cercetătorii de la Universitatea din Sydney, care au analizat sănătatea și tiparele de activitate a aproximativ 80.000 de persoane, au descoperit că cei care au făcut 3800 de pași pe zi (aproximativ 3,2 km) au un risc cu 25% mai mic de a dezvolta demență în comparație cu cei care nu au mers pe jos. Cei care au făcut 9800 de pași pe zi (8 km) au avut o șansă cu 51% mai mică de a dezvolta demență.

„Studiile care utilizează scanări RMN au arătat că mersul pe jos, la adulții în vârstă, poate preveni contracția creierului și chiar poate crește dimensiunea hipocampului stâng și drept (zone ale creierului implicate în memorie),” spune David Stensel, profesor de metabolism la Universitatea Loughborough.

Îmbunătățește sănătatea inimii

O analiză bazată pe date de la peste 200.000 de oameni pe parcursul a șapte ani a constatat că atingerea a doar 2337 de pași pe zi reduce riscul de deces din cauza bolilor cardiovasculare.

Pentru fiecare 500 pași suplimentari, echivalent cu o plimbare de aproximativ cinci minute, riscul a scăzut cu 7%.

„O plimbare de seară poate scădea tensiunea arterială a doua zi și poate reduce răspunsul la grăsimile din sânge (trigliceride) a doua zi”, explică Stensel.

Prelungește viața

Descoperirile cercetătorilor de la Universitatea din Leicester, care au examinat nivelurile de activitate a aproximativ 70.000 de persoane, sugerează că persoanele inactive, care adaugă o plimbare rapidă de 10 minute în programul lor, își pot prelungi speranța de viață, cu aproximativ 11 luni pentru femei și cu 17 luni pentru bărbați.

Beneficiile erau și mai mari, dacă plimbarea a durat 30 de minute.

Prin urmare, o plimbare de câteva minute, pe timp de seară, ne poate face mai sănătoși și ne poate prelungi viața.

„A fi activ în mod regulat este important, indiferent când o faci”, spune Stensel.