„La nivel simbolic reprezintă o recunoaştere acordată României pentru parcursul european fiind prima instituţie a Uniunii Europene care va avea sediu la noi în ţară. Şi nu este o instituţie obişnuită, ci are un caracter strategic cu atribuţii fundamental deosebite pentru că va gestiona bugetul UE de securitate cibernetică. Practic, toată anvelopa financiară în domeniul securităţii cibernetice care, în prezent, este integrată în programele Orizont 2000 şi Europa Digitală, va fi coordonată de la Bucureşti. Şi vorbim de fonduri de două miliarde de euro.De asemenea, consolidează şi poziţionează Bucureşti-ul ca hub de securitate cibernetică”, a declarat Alexandru Nazare, conform economica.net
O importanță strategică enormă
Oficialul român a subliniat că „numărul beneficiilor este atât de mare că poate nici nu putem estima cu exactitate în acest moment”.
„Numărul beneficiilor este atât de mare că poate nici nu putem estima cu exactitate în acest moment. Printr-un efort de echipă, care a durat un an de zile, dus de MAE, Ministerul Transporturilor, toate instituțiile cu rol în securitatea cibernetică, Guvernul şi primul ministru, am ajuns să surclasăm alte şase state membre care și-au dorit foarte mult să găzduiască acest centru”, a adăugat Alexandru Nazare.
De asemenea, acesta a transmis că regulamentul de funcționare al centrului urmează să fie decis într-o întâlnire la sfârșitul săptămânii.
„După aceea vom avea toate detaliile. Consiliul European e foarte hotărâtă să operaționalizeze centrul încă de la 1 ianuarie, care de altfel, a fost unul dintre criteriile de evaluare. Nu ştiu dacă acesta va fi exact termenul, dar în orice caz, cât mai curând posibil”, a declarat oficialul român.
Obiectivul Centrului European de Securitate Cibernetică, care va coopera cu huburi specializate naționale, va fi să centralizeze ecosistemul de securitate tehnologică și industrială al statelor membre, pentru ca blocul comunitar să fie mai bine pregătit în fața amenințărilor. Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat la rândul său printr-un mesaj pe Twitter.
„Salut succesul diplomatic excepțional al României de a obține găzduirea Centrului European de Securitate Cibernetică la București. Este o oportunitate deosebită de a contribui la securitatea cibernetică a tuturor statelor membre UE, stimulând cercetarea și inovarea în domeniu”, a transmis șeful statului.