Benjamin Netanyahu a primit oficial mandatul pentru a forma un nou Guvern în Israel

Benjamin Netanyahu

Benjamin Netanyahu a primit în mod oficial mandatul pentru a forma noul Guvern din Israel, în urma rezultatului obţinut la alegerile ce au avut loc pe 1 noiembrie. Ce probleme ar putea apărea pentru viitorul premier, având în vedere partidele care vor forma noua coaliţie de guvernare?

A devenit oficial! După rezultatele alegerilor din Israel, fostul premier Benjamin Netanyahu (73 de ani) a primit duminică, 13 noiembrie, mandatul oficial din partea preşedintelui ţării, Isaac Herzog, în vederea formării unui nou Guvern.

Benjamin Netanyahu are la dispoziţie 28 de zile pentru a forma noul Guvern

Alianţa de dreapta condusă de Benjamin Netanyahu a obţinut, pe 1 noiembrie, o majoritate de 64 de deputaţi din totalul de 120, după cinci alegeri parlamentare în ultimii trei ani şi jumătate, relatează agenţia AFP.

Netanyahu a mai condus Guvernul între 1996-1999 şi între 2009 şi iunie 2021, moment în care Yair Lapid, actualul premier de centru, i-a luat locul.

Benjamin Netanyahu a promis că va fi „prim-ministrul tuturor”.

În acest moment, după ce preşedintele Herzog i-a dat mandatul oficial, Netanyahu are un răgaz de 28 de zile pentru a negocia posturile de miniştri cu partenerii de coaliţie.

Partidul său, Likud, s-a clasat pe primul loc, având 32 de parlamentari. Urmează evreii ultraortodocşi cu 18 deputaţi şi alianţa Sionismul Religios cu 14 – un record pentru extrema dreaptă.

Jurnaliştii AFP notează că noul Guvern israelian ar putea fi cel mai de dreapta din istoria ţării.

Personaje controversate ar putea ajunge în Guvern, iar preşedintele Isaac Herzog nu ar fi de acord cu asta, afirmă unii jurnalişti israelieni

Dintre ultraortodocşi, partidul sefard Shass are 11 locuri în parlament, iar liderul său, Arieh Deri, ar dori portofoliul Finanţelor sau al Internelor, afirmă presa israeliană. El a fost dovedit vinovat de fraudă fiscală în 2021 şi fusese deja închis pentru corupţie.

Extrema dreaptă a cerut Ministerul Apărării pentru liderul Betzalel Smotrich şi Securitatea Internă pentru numărul doi din ierarhie, Ben Gvir.

Pe de altă parte, preşedintele Isaac Herzog nu şi-ar dori intrarea în Guvern a unor personaje controversate precum Ben Gvir, astfel că a încercat să îi convingă pe Lapid şi pe actualul ministru al apărării, Benny Gantz, să formeze împreună cu adversarii lor politici conduşi de Netanyahu o altă coaliţie guvernamentală, scrie presa din Israel.

Preşedintele Herzog a negat însă aceste informaţii. Totuşi, într-un dialog avut cu Ben Gvir în urmă cu câteva zile, i-a spus acestuia că primeşte „întrebări de la cetăţenii israelien şi de la lideri din întreaga lume (…) întrebări foarte sensibile despre drepturile omului”.

„Există o anumită imagine a dumneavoastră şi a partidului dumneavoastră care pare, vă spun foarte cinstit, să îngrijoreze în multe privinţe”, a fost mesajul preşedintelui pentru Ben Gvir, politician cunoscut pentru discursurile sale virulente împotriva palestinenilor.