Emiratele Arabe Unite și Israelul și-au normalizat relațiile, iar premierul israelian, Benjamin Netanyahu este mai fericit ca niciodată.
”Astăzi, începe o nouă eră în relaţiile dintre Israel şi lumea arabă”, a declarat joi seară premierul israelian, Benjamin Netanyahu, relatează AFP, citată de agerpers.
Potrivit premierului, această normalizare va avea ca efect ”amânarea” planurilor israeliene de a anexa părţi din Cisiordania ocupată, a adăugat Netanyahu, indicând totuşi că nu a ”renunţat” la această opţiune deja criticată de palestinieni şi de o parte a comunităţii internaţionale.
Declarațiile acestuia survin după ce Israelul şi Emiratele Arabe Unite au semnat, sub egida Statelor Unite, ”un acord de pace istoric” şi vor stabili relaţii diplomatice, a anunţat joi pe Twitter preşedintele american Donald Trump.
Înţelegerea face parte dintr-un acord mai amplu, în virtutea căruia autorităţile israeliene vor înceta anexarea teritoriilor palestiniene ocupate. EAU va fi astfel a treia ţară arabă care stabileşte relaţii diplomatice cu Israelul, după Egipt şi Iordania.