Israelul nu vrea să ocupe Fâșia Gaza. Benjamin Netanyahu: Nu o vom cuceri sau guverna

Benjamin Netanyahu

SURSA FOTO: Dreamstime

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, dă asigurări că armata Israelului nu urmărește să ocupe Fâșia Gaza, iar Guvernul de la Ierusalim nu intenționează să o guverneze.

Benjamin Netanyahu dă asigurări că Israelul nu vrea să ocupe Fâșia Gaza

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a clarificat situația de pe frontul de luptă din Fâșia Gaza. A dat asigurări că țara sa nu urmărește să cucerească sau să guverneze Fâșia Gaza, după ce se va încheia războiul.

Totuși, din punctul lui de vedere, ar fi nevoie acolo de „o forţă credibilă” care să stopeze ameninţările militare din viitor. Potrivit spuselor sale, după ce se va încheia războiul, ar trebui să vedem „o Gaza demilitarizată, deradicalizată şi reconstruită”.

„Nu urmărim să cucerim Gaza, nu urmărim să ocupăm Gaza şi nu urmărim să guvernăm Gaza. Cred că armata israeliană se comportă excepţional. Aşadar, trebuie să avem o forţă credibilă care, dacă este necesar, va intra în Gaza şi va ucide ucigaşii.

Pentru că asta va împiedica reapariţia unei entităţi asemănătoare Hamas. După război, ceea ce trebuie să vedem este Gaza demilitarizată, deradicalizată şi reconstruită”, a declarat, joi, premierul Israelului pentru Fox News.

Comentariile sale, care sugerează că Israelul se va ocupa de securitatea Fâşiei Gaza în viitor, au fost respinse de SUA, principalul aliat al Țării Sfinte. Casa Alba se va opune ocupării israeliene a Fâşiei Gaza, după ce se va termina războiul.

Israelul acuză presa occidentală că știa că va fi atacată de Hamas

În aceeași zi, Guvernul de la Ierusalim a acuzat presa occidentală că a fost avertizată demult că Hamas va ataca Israelul. Se pare că jurnaliștii occidentali ar fi făcut fotografii în timp real cu „intrarea teroriştilor” în Israel.

„Un articol al Honest Reporting arată că trei jurnalişti independenţi care lucrează pentru instituţii mari de presă i-au însoţit pe teroriştii Hamas peste frontieră la 7 octombrie şi au reltat masacrul oribil.

Dacă au existat jurnalişti care erau la curent cu masacrul, care au păstrat tăcerea şi au fotografiat în timp ce erau masacraţi copii, ei nu sunt diferiţi de terorişti, iar pedeapsa lor va fi dură”, a spus ministrul Apărării din Israel, Benny Ganz.

Nitzan Chen, un purtător de cuvânt al Guvernului de la Ierusalim, a cerut explicaţii unor agenții de presă, subliniind că „faptele dezvăluite de către Honest Reporting încalcă liniile roşii profesionale şi morale.”

Scandalul a pornit miercuri, după ce Honest Reporting a anunțat că „la 7 octombrie, teroriştii din Hamas nu erau singurii care documentau crimele de război pe care le-au comis.”

„Unele dintre atrocităţile lor au fost filmate de forojurnalişti din Gaza care lucrează pentru agenţiile de presă The Associated Press (AP) şi Reuters, a căror prezenţă, dimineaţa devreme în zona de frontieră ridică întrebări etice grave”, acuză sursa citată anterior.

În articolul publicat miercuri, scrie clar că Hassan Eslaiah este „un freelancer” al Associated Press (AP) şi CNN și că el ar fi documentat atacul Hamas asupra Israelului, fotografiind totul. Fotografiile au fost publicate ulterior de AP.

Honest Reporting este „o asociaţie israeliană specializată în decriptarea presei”. Scopul ei este „să lupte împotriva prejudecăţilor ideologice în jurnalism şi presă pentru că afectează Israelul.”

SURSA FOTO: AP